Scandalul de fraudă de la examenul de Bacalaureat ia amploare. Un inspector şcolar din Sibiu, un funcţionar de la Colegiul Tehnic Independenţa şi un candidat la Bacalaureat 2013 sunt cercetaţi de procurori pentru trafic şi cumpărare de influenţă.

Procurorii susţin că funcţionarul a luat 500 de euro de la un elev şi a promis că intervine pe lângă profesorii de la comisia de corectură, ca aceştia să-i dea elevului notă de trecere la examenul de limba română.

Inspectorul şcolar Sorin Joantă a acceptat la rândul său promisiunea funcţionarului că va primi parte din cei 500 de euro.

SRI a monitorizat traseul şpăgii, iar funcţionarul şi inspectorul au primit interdicţie de a părăsi localitatea.

În acelaşi timp, anchetatorii din Bucureşti fac cercetări la două şcoli privind tentativa de fraudare a examenului. Întreaga comisie de la Liceul Dimitrie Bolintineanu a fost demisă după ce procurorii au depistat că profesorii luau bani pentru a ajuta elevii să copieze, iar o elevă de la Liceul Dimitrie Gusti a sesizat că a fost dată afară din examen fără niciun motiv. În acelaşi timp, colegi de-ai ei ar fi dat şpagă pentru a trece Bac-ul.