Manager al Şcolii de Arte Francisc Hubic din 1988, deci de aproape trei decenii, Marian Boboia va fi schimbat din funcţie de noua conducere a Consiliului Judeţean Bihor, după ce o comisie i-a evaluat activitatea şi i-a acordat nota finală de 6,28.

Management nesatisfăcător

Contractul de management al lui Boboia fusese reînnoit la finalul anului 2015 pentru încă patru ani. Cu toate acestea, luna trecută, o comisie numită de preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, şi formată, potrivit surselor BIHOREANULUI, din Victor Papp, pus manager public în cadrul instituţiei, profesorul de muzică Ioan Fluieraş şi profesoara Anca Spătar, prodecan al Facultăţii de Arte din Oradea, a evaluat raportul de activitate al lui Marian Boboia în comparaţie cu proiectul său de management şi a conchis că acesta trebuie schimbat.

În documentul prin care s-a aprobat nota finală, una extrem de mică, 6,28, acordată lui Boboia se invocă mai multe motive pentru aceasta: "stagnarea instituţiei; management economico-financiar nesatisfăcător; lipsa noţiunilor generale de management, incapacitate de a explica, lipsă de informaţii pertinente; neasumarea responsabilităţii pentru neregulile constatate şi măsurile dispuse de organele de control; discrepanţe şi inadvertenţe între planificare şi realizări, fără explicaţii satisfăcătoare".

Brusc ineficient

"Având în vedere rezultatul obţinut (…), comisia recomandă încetarea activităţii manageriale desfăşurată de domnul Boboia Marian-Dumitru şi rezilierea contractului de management nr. 21158/30.12.2015".

Rezultatele evaluării sunt surprinzătoare în contextul în care Boboia conduce Şcoala de Arte Francisc Hubic din 1988 şi, de atunci, a primit doar note de peste 9 din partea comisiilor care i-au verificat activitatea. De altfel, şcoala are programe consistente, cursurile obişnuite fiind însoţite de organizarea unor spectacole şi festivaluri, inclusiv a unor ediţii a emisiunii Tezaur Folcloric la Oradea. Totodată, o parte din elevii şcolii au ajuns, de-a lungul timpului, să cânte pe scene importante, iar orchestra folclorică condusă de Liviu Buţiu este una respectată în acest domeniu muzical.

Potrivit informaţiilor deţinute de BIHOREANUL, Boboia a contestat rezultatul evaluării recente, însă contestaţia i-a fost respinsă. Drept urmare, baritonul a depus în acest sens o plângere prealabilă la Consiliul Judeţean.

Contactat de BIHOREANUL, ex-managerul nu a dorit să comenteze situaţia. Deocamdată nu s-a anunţat cine va prelua, ca interimar, conducerea Şcolii de Arte Francisc Hubic.

Alte schimbări?

Comisii numite de Consiliul Judeţean Bihor au evaluat activitatea mai multor manageri şi directori de instituţii publice subordonate în această primăvară, o parte din rapoartele de evaluare fiind publicate pe portalul CJ.

Astfel, Ligia Mirişan, directorul Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai, a fost notată cu 8,95, aceasta contestând evaluarea, însă fără succes. Directorul Revistei Familia, Ioan Moldovan, a primit nota 9,36, Mircea Jacan, de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, a fost notat cu 9,83, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, a primit nota 9,70, în timp ce Szucs Laszlo, managerul Revistei Culturale Varad a primit nota 9,53.

Există zvonuri că noua conducere a CJ Bihor ar dori să înlocuiască şi alţi manageri ai instituţiilor de cultură judeţene.

Pe de altă parte, BIHOREANUL a scris, marţi, că directorul Agenţiei de Management al Destinaţiei Bihor, Răzvan Dumbravă, a fost mazilit, fără a i se imputa vreo greşeală, şi înlocuit cu UDMR-istul Bántó Norbert.