Joi dimineaţă, la sediul Grupului 1 de Intervenţie Oradea din strada Aluminei, a fost operaţionalizat un nou echipaj de prim ajutor, format din patru paramedici. "Este un eveniment fericit, pentru că nu mă îndoiesc de calitatea pregătirii dumneavoastră", le-a spus paramedicilor inspectorul şef al ISU Crişana, colonelul Ioan Baş.

Pregătirea echipajului s-a realizat sub coordonatorea şefului SMURD Bihor, doctorul Hadrian Borcea. "Am reuşit să creăm acele echipe de prim ajutor care să permită accesul în maxim 15 minute la orice caz din judeţ. În Oradea, a crescut timpul de intervenţie, din cauza traficului, dar prin acest echipaj vom reuşi din nou să ajungem la 3-4 minute", a spus Borcea.

Echipajul operaţionalizat joi a fost instruit la centrul de pregătire din Oradea şi este al 10-lea de acest gen din Bihor. În plus, judeţul mai are, la Detaşamentul 1 Pompieri Oradea, un echipaj de Terapie Intensivă.

Autospeciala cu care va lucra noul echipaj are toate dispozitivele necesare pentru asistarea urgenţelor. "Ei vor acoperi integral oraşul atât pentru urgenţe minore, iar dacă sunt primii care pot ajunge la o urgenţă majoră, intervin până vine echipajul cu medic", a explicat Borcea.

Necesitatea echipajului a fost exemplificată de Ioan Baş şi prin numărul mare de intervenţii la care este solicitat SMURD-ul: în cele trei luni din 2010, s-a răspuns la peste 1.100 de apeluri. Cu cele 11 echipaje, SMURD Bihor ocupă locul al doilea pe ţară, după Bucureşti, în privinţa numărului de echipe de paramedici gata de intervenţie.