Baschetbaliştii echipei CSM Oradea au obţinut miercuri seară o nouă victorie importantă în cadrul campionatului Ligii Naţionale. În cel de-al doilea joc al seriei din semifinala cu BC Mureş Târgu Mureş, elevii antrenorului Cristian Achim au făcut o nouă demonstraţie de forţă şi s-au impus în Arena "Antonio Alexe" cu scorul de 90-74, ducând raportul întâlnirilor directe la 2-0 pentru ei. Astfel, sportivii orădeni mai au nevoie doar de o singură victorie, din trei jocuri care au mai rămas, pentru a obţine calificarea şi, astfel, cea mai mare performanţă din istoria clubului.

După victoria de marţi, cu 80-74, jucătorii orădeni au avut miercuri seară un public şi mai numeros, care i-a încurajat frenetic pe întreaga durată a partidei. Începutul de joc nu a fost însă tocmai favorabil sportivilor echipei gazdă, care, pe fondul unei precipitări, au fost depăşiţi clar pe tabela de marcaj, mureşenii conducând la un moment dat chiar cu 10 puncte, scor 22-12, iar primul sfert s-a încheiat cu un avantaj de 6 puncte pentru oaspeţi, scor 22-16.

În următoarele 10 minute, orădenii şi-au intrat în mână, au pus stăpânire pe joc şi au început să marcheze puncte importante, reuşind să înscrie 31 de puncte, timp în care a primit doar 19. În acest fel, la jumătatea confruntării, "roş-albaştrii" erau în avantaj cu 6 puncte, scor 47-41.

Şi după pauza mare jocul bun al bihorenilor a continuat, procentajul bun al aruncărilor, inclusiv al celor de la distanţă, de 3 puncte, fiind un atu important în sfertul III, când D. Dillon, W. Franklin, dar şi R. Hallik, ultimul revenit după o absenţă de o lună şi jumătate de pe teren, au bifat coşuri spectaculoase, care au contat mult în economia partidei. Astfel, cu 27 puncte marcate în sfertul III şi doar 12 primite, CSM Oradea a intrat în ultima pauză a jocului cu o diferenţă considerabilă pe tabelă, scor 74-53.

În ultimele 10 minute, elevii antrenorului Cristian Achim aveau ca obiectiv doar conservarea rezultatului şi menţinerea unei diferenţe care să nu le dea emoţii. Cum însă şi jocul lui Subotic, care a înscris câteva puncte importante în momentul potrivit, dar şi al lui Denison a fost unul bun, pentru CSM nu a fost o prea mare problemă să se menţină la timonă şi în ultimul sfert.

Ba mai mult, pe final, pentru a evita accidentările jucătorilor de bază, antrenorul Achim a decis să introducă şi rezervele, astfel că pe teren au apărut şi R. Paşca, H. Hora şi S. Pop. Pe acest fond, jocul s-a încheiat cu victoria la 16 puncte diferenţă a gazdelor, care au câştigat detaşat, scorul de 90-74, fapt îndelung aplaudat de publicul spectator la finalul disputei.

Dacă Titus Nicoară nu a reuşit să se refacă 100% după primul meci, când a fost cel mai eficace jucător, de această dată, pe lângă ceilalţi titulari, au ieşit la rampă şi D. Popescu sau R. Hallik, care au avut evoluţii apreciate de public.

"Sunt foarte bucuros că am reuşit o victorie importantă, foarte clară, după părerea mea. Cred că i-am dominat la absolut toate capitolele, însă, ştiţi foarte bine regula, e 2-0, dar nu e 3-0 sau nu am ajuns încă la trei victorii. Suntem bucuroşi în această seară, şi eu sunt, mărturisesc, pentru că nu-i uşor să baţi Mureşul, o echipă extrem de dificilă. Nu-i uşor să-i baţi de maniera aceasta, pentru că astăzi chiar am jucat foarte bine, cu excepţia începutului de meci, când am fost mult prea agitaţi. (...) Îmi felicit jucătorii, au fost absolut admirabili şi vrem să ne liniştim şi s-o luăm de la capăt", a declarat, după partidă, antrenorul echipei CSM, Cristian Achim.

Şi antrenorul echipei din Mureş, Srecko Sekulovic, a felicitat echipa orădeană, explicând evoluţia slabă a propriilor elevi prin faptul că "au alte lucruri pe cap". "După părerea mea, câţiva jucători nu sunt cu echipa. Sunt prezenţi fizic, dar nu şi cu sufletul", a declarat tehnicianul.

"Respect Oradea, este o echipă serioasă şi aşa mai departe, dar noi am fost zero în aceste meciuri. Nu avem forţă, nu avem nimic. Suntem inferiori la toate elementele jocului de baschet", a mai spus Srecko Sekulovic. Antrenorul s-a arătat încrezător însă în meciurile pe care cele două echipe le vor disputa pe terenul Mureşului.


CSM Oradea - BC Mureş Tg. Mureş 90-74(16-22, 31-19, 27-12, 16-21)

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1750

Arbitri: Alexandru Olaru, Ciprian Stoica şi Sorin Drugău
Comisar FRB: Stelian Bănică

Marcatori CSM Oradea: S. Denison 23 puncte, W. Franklin 16, V. Subotic 15, D. Dillon 13, R. Markovic 9, R. Hallik 6, B. Şîbîrnă 4, T. Nicoară 2 şi D. Popescu 2 puncte.

Marcatori BC Mureş Tg. Mureş: I. Ivanovic 22 puncte, D. Brown 15, V. Peciukas 13, A. Mladenovic 10, G. Navickas 5, I. Jelenic 5, S. Lupusavei 3 şi D. Păltinişanu 1 punct.

Meciurile cu numerele 3 şi 4 ale semifinalei CSM Oradea - BC Mureş vor avea loc săptămâna viitoare, marţi şi joi, iar dacă CSM Oradea va reuşi să se impună într-una din cele două partide, va obţine calificarea în finală.

În cealaltă semifinală, CSU Asesoft Ploieşti - U Mobitelco Cluj, raportul întâlnirilor directe este egal, 1-1, după primele două jocuri de la Ploieşti, miercuri seară gazdele câştigând clar, cu scorul de 90-67.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul: "Baschetbaliştii au câştigat primul meci cu BC Mureş. Vedeta: Dillon, care a înscris din cealaltă jumătate de teren, în ultima secundă (FOTO/VIDEO)"