Fundația Comunitară Oradea a lansat joi campania „Încălzește un suflet!”, cu scopul de a aduna 41 de geci și tot atâtea perechi de încălțăminte de iarnă pentru copiii înscriși în programul „Fondul de burse”, al aceluiași ONG.

„Deși e un anotimp superb, toamna aduce pentru unii copii tristețe în priviri. «Cu ce să mă îmbrac azi la școală?» este una dintre întrebările care răsună în căpușorul lor. Bani nu au să cumpere, cele de anul trecut le-au rămas mici, iar ei privesc neputincioși... Cu toate acestea, își doresc să meargă la școală, să învețe, să aibă o meserie și să scape de lipsurile cu care se confruntă. Deși sunt mici, conștientizează cât de important e să înveți o meserie”, a transmis printr-un comunicat Maria Ursu, grant manager la FCO.

Concret, fundația a publicat o listă cu prenumele celor 41 de copii care au nevoie de ajutor, listă care conține și vârstele, și măsurile acestora, astfel încât bihorenii cu inimă mare să poată alege pe cine anume să ajute. Patricia, de pildă, are 8 ani, poartă încălțăminte mărimea 34 și ar avea nevoie de o haină de iarnă de 122-128 cm. Aici găsești lista copiilor care au nevoie de ajutor!

„Ce poți face tu? Cumpără o geacă sau o pereche de încălțăminte și îmbracă un copil. Ce obții în schimb? Împlinire. Vei face un copil fericit, îl vei susține să meargă la școală și când e frig afară, îl vei încuraja și îi vei oferi speranță. Binele se va întoarce înzecit!”, mai transmit oamenii din spatele campaniei. 

Persoanele care vor să ajute o pot face până luni, 14 noiembrie. „Pentru că vrem să le încălzim și suflețelele, te rugăm să scrii un bilețel sau o scrisoare mică pentru copilul pe care îl alegi. Să știi că s-ar bucura enorm”, îndeamnă Maria Ursu.

Cei care au nevoie de detalii pot suna la numărul 0771358776. După ce s-au lămurit ce mărimi să cumpere, binefăcătorii sunt așteptați cu obiectele vestimentare la sediul Fundației Comunitare Oradea, din Magazinul Crișul, etajul II, de luni până vineri între orele 9 și 17.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!