Nu mai puțin de 10 incendii de vegetație uscată au izbucnit miercuri în județul Bihor, pe parcursul a doar 12 ore, pompierii reușind să împiedice extinderea flăcărilor către locuințe, cabane, un canton silvic și o pădure.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana”, echipajele din șase subunități au intervenit în 9 localități, unde incendiile - provocate cel mai probabil de localnici care au încercat să igienizeze terenurile prin incendierea vegetației uscate - s-au manifestat pe zeci de hectare de terenuri virane, pășuni și fond forestier.
Zeci de hectare afectate, bunuri în pericol
În total, aproximativ 60 de hectare au fost cuprinse de flăcări.
Cele mai multe intervenții au revenit Stației de pompieri Aleșd, care a gestionat cinci incendii. Printre cele mai periculoase situații s-au numărat incendii în Lugașu de Jos, unde focul amenința un canton silvic, o cabană și o pădure de conifere, un incendiu de circa 25 de hectare în Munteni (comuna Bulz), cu risc de extindere la două locuințe și două cabane, plus un alt focar în Ponoară (Bratca), care putea ajunge la un adăpost de animale.
De asemenea, pompierii din Beiuș au intervenit aproape 11 ore pentru stingerea unui incendiu de pădure în Drăgănești, unde au ars aproximativ 10 hectare de litieră și vegetație.
Alte incendii au fost lichidate în Săcădat, Vașcău, Sânnicolau Român și Sălard.

sursa foto: ISU Crișana
Avertisment: arderea vegetației este interzisă
Reprezentanții ISU atrag atenția că arderea miriștilor și a vegetației uscate este interzisă prin lege și se sancționează sever. Amenzile pot ajunge până la 15.000 de lei pentru persoane fizice și 100.000 de lei pentru firme.
Mai mult, în anumite situații, mai ales în ariile protejate, fapta poate deveni infracțiune și se pedepsește inclusiv cu închisoare, dacă pune în pericol viața oamenilor, animalelor sau mediul.
De asemenea, astfel de practici pot duce și la diminuarea subvențiilor acordate de APIA pentru terenurile agricole.