De la începutul anului şi până acum, pompierii bihoreni au fost chemaţi să stingă 71 de incendii care au izbucnit din pricina unor defecţiuni ori improvizaţii electrice.

Cel mai recent eveniment de acest gen a avut loc chiar în noaptea de joi spre vineri, când o casă din satul Hidişel, comuna Dobreşti, era cât pe ce să fie distrusă. Alerta s-a dat în jurul orei 23.55, iar când pompierii Secţiei Beiuş, care au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, au ajuns acolo, flăcările se manifestau violent la acoperişul unei magazii de lemne, extinzându-se parţial şi la acoperişul locuinţei de care construcţia auxiliară afectată de incendiu, era lipită.

Militarii au fost ajutaţi şi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dobreşti, dar tot au avut nevoie de o oră şi 30 de minute ca să stingă incendiul şi să înlăture efectele negative ale acestuia. Din fericire, au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la întregul acoperiş al casei şi la încăperi, iar nimeni nu a fost rănit.

"Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit provocat de un conductor electric defect", se arată într-un comunicat transmis vineri de ISU Crişana.

În acest context, pompierii militari le recomandă bihorenilor să acorde atenţie sporită aparatelor şi mijloacele de încălzire electrice. De asemenea, sub nicio formă, nu trebuie să faceţi improvizaţii, indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe.

Din analiza statistică a incendiilor produse în judeţul Bihor în perioada 2015 - 2018, reiese faptul că cea mai frecventă împrejurare determinantă a acestor evenimente este de natură electrică. În anul 2015 au survenit 100 astfel de incendii, un an mai târziu 101, în anul 2017 146, iar în perioada 1 ianuarie - 23 noiembrie 2018, 71.


În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate în unele cazuri, cu mari pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

Atenţie la aparatele şi mijloacele de încălzire electrice!

- Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;

- Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

- Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;

- Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.

Nu improvizaţi!

- Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

- Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

Atenţie la aparatele electrice sub tensiune!

- Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, aerotermă, lampă şi altele asemenea;

- Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;

- Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;

- Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.

- Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (boiler, frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi,  provocând în scurt timp, un incendiu.

- Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

Evitaţi să instalaţi aparate electrice aproape de sursele de apă!

În cazul în care în locuinţa dumneavoastră este instalat un dispozitiv electric în baie, asiguraţi-vă că nu va intra niciodată în contact cu apa.

Supravegheaţi copiii!

- Nu închideți copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;

- Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare,  pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.

Instalaţi senzori de fum!

- Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.

- Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.