Pompierii militari bihoreni au intervenit joi la un incendiu de vegetaţie întins pe mai multe hectare de terenuri de pe raza localităţii Sălard, lângă drumul naţional 19. 

Incendiul a fost sesizat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 15, apelantul susţinând că acesta este extins pe circa zece hectare de teren.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii Sălard şi Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă", a precizat, pentru BIHOREANUL, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenent-colonel Camelia Roşca.  

În circa o oră, incendiul a fost lichidat de militari. Fumul dens a „inundat” însă șoseaua, determinându-i pe șoferi să fie mai vigilenți. 

Mai multe imagini cu flăcările şi fumul produs de incendiu au fost suprinse şi postate în grupul de Facebook „Oradea”.

(Sursa video: grupul de Facebook "Oradea" - Popoviciu Carmen Simona)

Deocamdată nu este clar dacă incendiul a fost provocat de persoane care au utilizat focul în spaţii deschise sau de o altă sursă. 

ISU Crişana amintește că arderea vegetaţiei pentru igienizare este periculoasă, întrucât flăcările se pot extinde la case ori alte bunuri, dar şi interzisă, fiind o contravenţie ce se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!