27 de familii au rămas fără case, în urma unui incendiu de proporții izbucnit duminică dimineață în satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea. Focul a distrus 32 de case din lemn, după ce a pornit de la o locuință și, alimentat de vântul puternic, s-a extins rapid la alte gospodării.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, incendiul a fost semnalat la 112 în jurul orei 10. La sosirea primelor echipaje, flăcările cuprinseseră deja trei gospodării, iar în scurt timp s-au extins la 32 de case din satul aflat în nordul județului.

Instituția Prefectului Vrancea a anunțat că 27 de familii au rămas fără locuințe în urma dezastrului, iar peste 300 de persoane au fost evacuate, potrivit ziaruldevrancea.ro.

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: patru au suferit atacuri de panică, iar una a fost rănită de o bucată desprinsă de pe un acoperiș. Două persoane au fost transportate la spital.

„La această misiune dificilă, cu risc ridicat de extindere a flăcărilor, peste 400 de pompieri, jandarmi, polițiști, voluntari și localnici au acționat neîncetat pentru limitarea efectelor acestui incendiu”, a precizat ISU Vrancea. În sprijin au fost mobilizați și angajați MAI și echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență din localitățile învecinate și din județele Bacău, Buzău, Brașov, Covasna și Galați.

Pentru o parte dintre sinistrați, președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a pus la dispoziție Centrul Salvamont din Soveja, cu o capacitate de cazare de 20 de persoane.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va acorda sprijin financiar familiilor afectate.

„Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire. CNSU va aproba mâine sumele pentru un sprijin în primă urgență ce va fi acordat până joi”, a transmis acesta pe Facebook.

Potrivit premierului, săptămâna aceasta vor fi evaluate pagubele și situația fiecărei gospodării pentru stabilirea sumelor ce vor fi acordate celor care au rămas fără case.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!