O tragedie a avut loc, sâmbătă seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, unde un incendiu violent a izbucnit în secţia de Terapie Intensivă.
Zece persoane şi-au pierdut viaţa, fiind vorba de pacienţi infectaţi cu Covid-19. Ei erau intubaţi şi, aşadar, au fost incapabili să se salveze singuri din mijlocul flăcărilor. Iniţial, ISU Neamţ anunţase că incendiul s-a soldat cu şapte victime, dar numărul decedaţilor a crescut rapid.
Totodată, alte şapte persoane sunt în stare critică, şi vor fi transportate la alte spitale.
Managerul spitalului, Lucian Micu, a declarat la Digi 24 că printre persoanele în stare gravă se numără şi medicul de gardă al secţiei, care a suferit arsuri pe 40% din corp. Medicul a încercat să scoată un pacient din secţia cuprinsă de flăcări şi, cel mai probabil, va fi transferat la un spital din Iaşi.
De asemenea, o asistentă care a intervenit pentru salvarea pacienților are arsuri de gradul I.
Lucian Micu a mai spus că celelalte secţii ale spitalului nu au fost afectate de incendiu.
Potrivit unui comunicat transmis de spital, incendiul a izbucnit în jurul orei 18.30, deocamdată din cauze necunoscute, şi a declanşat planul roşu de intervenţie pentru ISU Neamţ.
În secţia de ATI, împărţită în două saloane, erau internaţi 16 pacienţi. Opt dintre ei au murit în salonul cuprins de flăcări, iar ceilalţi doi în salonul vecin, inundat de fum.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a dus la Piatra Neamţ. De asemenea, Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal cu privire la fapta de omor din culpă, un procuror fiind pe drum spre spital.