Un incendiu violent a avut loc în noaptea de luni spre marți la o casă din satul bihorean Bratca. Apelul la 112 s-a făcut în jurul orei 00.55, iar pompierii din Aleșd au mers de urgență acolo.

Din cauza unui tablou electric defect, imobilul a fost cuprins de flăcări. Când au ajuns salvatorii, ardea întreg acoperișul, iar focul era extins și în încăperi.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, pentru că în casă nu locuia nimeni, clădirea fiind în renovare.

Misiunea pompierilor s-a încheiat abia în jurul orei 4 dimineața, pentru că, deși au reușit să stingă focul în jurul orei 01.45, au rămas acolo pentru a se asigura că flăcările nu repornesc.

„În urma producerii incendiului, au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de circa 140 de metri pătrați, două uși, circa 25 metri pătrați izolație exterioară și aproximativ 20 metri liniari de cabluri electrice”, a transmis ISU.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!