Un incendiu violent a izbucnit luni seară la o casă din orașul Aleșd. Apelul la numărul unic de urgență 112 s-a făcut în jurul orei 21.35, moment în care la fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje de pompieri și salvatori SMURD.

„Ajunse în aproximativ 3 minute la adresa indicată de apelant, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau violent la nivelul acoperișului și în interiorul uneia din cele două camere ale locuinței, cu pericol de propagare la întreaga casă”, a transmis ISU Bihor.

Militarii au reușit să stingă focul în 15 minute, după care au continuat să caute eventualele focare ascunse și să se asigure că incendiul nu va reizbucni.

Din fericire, nu au fost și persoane rănite. „În urma producerii incendiului, provocat, cel mai probabil, de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, au ars bunurile dintr-o încăpere și material lemnos din structura acoperișului”, a mai transmis ISU.

Site-ul de știri AlesdOnline.ro scrie că locuința care a luat foc se află în mijlocul comunității de romi din oraș.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!