Pompierii au intervenit marți, în prima parte a zilei, în cartierul Rogerius din Oradea pentru a stinge un incendiu izbucnit din cauza unor deșeuri depozitate lângă peretele unui bloc situat pe strada Predeal. 

Conform locotenent-colonel Camelia Roşca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, apelul care sesiza producerea incendiului a fost făcut la ora 11:25.

„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii Detaşamentului 2 de pompieri Oradea, cu două autospeciale de stingere şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii. Incendiul, care se manifesta la deşeuri lipite de bloc, a fost stins în mai puţin de cinci minute", a transmis pentru BIHOREANUL lt. col. Camelia Roşca.

De asemenea, pompierii au ventilat subsolul blocului, unde ajunsese fum din cauza incendiului.

Locuitorii din zonă spun că acolo obişnuia să stea un om al străzii, care şi-ar fi amenajat un spaţiu cu o saltea, pături şi haine (foto).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!