O casă din Marghita a fost cuprinsă de flăcări miercuri seara, după ce proprietarul a adormit cu țigara aprinsă, potrivit ISU Crișana. Bărbatul a reușit să iasă la timp, fără să fie rănit, dar incendiul a afectat două încăperi și aproximativ jumătate din acoperiș. În timpul intervenției, pompierii au evacuat din locuință și o butelie, pentru a preveni o explozie.
Potrivit informării transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, „în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie, în jurul orei 20.15, o locuință de pe strada Lăcrimioarelor din municipiul Marghita a fost cuprinsă de flăcări, după ce proprietarul a adormit cu țigara aprinsă”.
La fața locului au intervenit trei echipaje ale Detașamentului de Pompieri Marghita, cu două autospeciale și ambulanța SMURD a subunității.
„În momentul sosirii pompierilor, flăcările se manifestau violent în două dintre cele trei încăperi ale casei și, parțial, la nivelul acoperișului, arderea fiind favorizată de cantitatea mare de deșeuri textile, de hârtie și din plastic aflate în interior”, a transmis ISU Crișana, prin colonelul Camelia Roșca.
Pompierii au localizat și stins incendiul în aproximativ 35 de minute, reușind să salveze cea de-a treia încăpere și aproximativ jumătate din acoperiș.
„Pe timpul intervenției, pompierii au evacuat și o butelie din casa cuprinsă de flăcări, înlăturând astfel pericolul producerii unei explozii”, se arată în comunicat.
Au ars elemente de mobilier, circa 50% din suprafața acoperișului, două ferestre, două uși și aproximativ 150 de kilograme de deșeuri. Cercetările făcute la fața locului au indicat fumatul drept cauză probabilă a incendiului. Nu au fost persoane rănite.
În urma acestui incident, ISU Crișana reamintește măsurile de prevenire a incendiilor provocate de țigări.
„Nu fumați în pat, mai ales atunci când sunteți obosiți, luați somnifere sau ați consumat alcool, deoarece există riscul să adormiți cu țigara aprinsă și să provocați un incendiu”, avertizează pompierii.
Aceștia recomandă folosirea scrumierelor stabile, din materiale incombustibile, și verificarea stingerii complete a țigărilor. Resturile nu trebuie aruncate la întâmplare sau în coșurile de gunoi, unde pot aprinde alte materiale.