Mai multe persoane au fost evacuate dintr-un bloc situat pe strada Ciocârliei din oraşul Aleşd, din cauza unui incendiu care a izbucnit într-un apartament, în noaptea de duminică spre luni. În urma incidentului a murit un câine.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana - Bihor, incendiul a fost sesizat la 112 în jurul orei 11.20, la faţa locului fiind mobilizate trei echipaje de pompieri militari ai Staţiei Aleşd, dintre care două de stingere şi unul de paramedici.  

„În urma efectuării recunoaşterii la faţa locului, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta în dormitorul apartamentului, al cărui proprietar era plecat de acasă, locuinţa şi casa scării, de la nivelul etajului 1 până la 4, fiind inundate cu fum", se arată în comunicat.

Preventiv, pompierii au evacuat trei adulţi şi un copil din alte apartamente din bloc.

După pătrunderea în apartamentul în care a izbucnit focul, pompierii au găsit în hol un câine care a murit asfixiat cu fum.

"După stingerea focarelor de incendiu, în jurul orei 23.40, pompierii militari au acţionat în continuare la faţa locului pentru ventilarea casei scării, cercetarea circumstanţelor determinante ale evenimentului şi pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia, până în jurul orei 02.20", se mai arată în comunicat.

Cel mai probabil, spun pompierii, flăcările au izbucnit din cauza unui acumulator electric defect. Mai exact, din cauza acumulatorului unui telecomenzi care s-a aprins, deocamdată nu este clar din ce motiv.

Nu au existat victime omenești.

Focul a distrus patul, mobilierul şi mai multe bunuri din dormitorul afectat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!