Incendiu, sâmbătă, într-un apartament de bloc de pe strada Meşteşugarilor din cartierul orădean Ioşia. Doi fraţi, cu vârste de 6 şi 8 ani, s-au jucat cu focul, provocând un incendiu şi intoxicarea cu fum a unchiului lor.

Evenimentul s-a produs în jurul prânzului, când unchiul celor doi, un tânăr de aproximativ 19 ani care avea grijă de ei, a ieşit pentru câteva momente, până la un ABC din zonă.

La un moment dat, se pare că cel mai mare dintre copii a dat foc unei haine, pe balcon, iar flăcările s-au extins. Din fericire, unchiul lor s-a întors la timp şi a reuşit să îi scoată pe amândoi din casă la timp.

Două echipaje de stingere a incendiilor ale ISU au stins focul într-un timp destul de scurt, reuşind să oprească propagarea la întregul apartament.

Pagubele nu sunt însemnate, arzând două comode şi un scaun, dar micuţii s-au ales cu o sperietură zdravănă. Unchiul lor, însă, a avut nevoie şi de îngrijri medicale.

"Echipajul de Terapie Intensivă al SMURD a acordat primul ajutor tânărului, însă nu a fost nevoie de transportarea acestuia la spital. Cauza probabilă a evenimentului este jocul copiilor cu focul", a declarat BIHOREANULUI căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.


Pompierii bihoreni le recomandă părinţilor şi bunicilor să aibă mare grijă la ceea ce fac copiii,  învăţându-i să nu se joace cu chibriturile, să fie vigilenţi, dar şi mai multe măsuri de urmat pentru situaţiile critice.

Citiţi mai jos sfaturile pompierilor bihoreni:

Învăţaţi copilul să:

- nu se joace cu chibriturile, brichetele sau alte surse de aprindere;
- se salveze în caz de incendiu sau alt pericol;
- anunţe la 112 orice situaţie care îi pune viaţa în pericol.

Pentru siguranţa copilului dumneavoastră:

- păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
- înlăturaţi orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lui;
- nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcţiune;
- odată cu creşterea, învăţaţi-l cum să utilizeze sursele de aprindere şi să se comporte în situaţii de pericol.

Învăţaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viaţa în situaţii critice:

- dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuinţa şi să anunţe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
- dacă nu poate părăsi locuinţa, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la 112 (numărul unic pentru urgenţe) şi să anunţe evenimentul precizând adresa, precum şi faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră şi să strige după ajutor;
- să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuinţă;
- dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol şi să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
- atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâş pentru a evita inhalarea acestuia.

Instalaţii electrice:

- Eliminaţi orice posibilitate de acces la componentele instalaţiilor electrice, precum prize, tablouri electrice etc;
- Supravegheaţi-i permanent în timp ce folosesc jucării care sunt alimentate direct de la reţea. Este preferabil să cumpăraţi jucării electrice alimentate cu baterii sau de la un transformator cu tensiunea de 12 V;
- Supravegheaţi permanent aparatele electrice sub tensiune şi nu le lăsaţi la îndemâna acestora;
- Nu le permiteţi să folosească aparatele electrice de uz casnic (fier de călcat, reşouri, radiatoare etc.) şi nu le lăsaţi la îndemâna obiecte conductoare ce pot fi introduse în priză;
- Verificaţi periodic jucăriile electrice.

Mijloace de încălzire
- Nu aşezaţi pătuţurile copiilor în imediata vecinătate a sobelor cu sau fără acumulare de căldură;
- Nu lăsaţi copiii să aprindă focul sau să se joace la elementele instalaţiilor de încălzire; supravegheaţi-i pe timpul zilei, atunci când sunt funcţionale sobele;
- Nu lăsaţi copiii să se joace în apropierea aparatelor de încălzit sau preparat hrană;
- Nu permiteţi copiilor să se joace cu focul;
- Nu încuiaţi copiii în casă cu focul aprins în sobă.

Foc deschis

- Nu lăsaţi la îndemână chibrituri, brichete şi alte mijloace de aprindere;
- Nu lăsaţi focul deschis nesupravegheat; nu îi lăsaţi să se joace cu focul;
- Nu le permiteţi accesul, nesupravegheaţi, în depozitele de furaje, şuri, poduri, magazii, grajduri cu mijloace care pot produce incendii.