Miercuri dimineață, pompierii din Oradea au intervenit de urgență la stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament aflat într-un bloc din Piața București.

Alarma s-a dat la ora 4.10, focul declanșându-se în dormitorul unui apartament aflat la etajul 1 al blocului. Pompierii Detașamentului 2 Oradea au stins rapid focul, care a distrus trei elemente de mobilier, un covor și circa doi metri pătrați de parchet.

Din fericire, focul a fost stins rapid, iar nicio persoană n-a fost rănită. De asemenea, nu s-a impus evacuarea vreunui locatar, pentru că scara blocului nu a fost inundată cu fum.

„A pătruns puțin fumul pe casa scării, dar pompierii au aerisit repede spațiul. Nu s-a impus evacuarea locatarilor”, a precizat lt. col Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Cercetările făcute de polițiști arată că, cel mai probabil, incendiul a fost declanșat de un scurtcircuit.

Pe de altă parte, tot un scurtcircuit a declanșat un incendiu care a izbucnit marți seară la sediul unei firme din Borș. „Pompierii au localizat și lichidat rapid incendiul, pagubele fiind limitate la aproximativ patru metri liniari conductor electric”, a transmis ISU.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!