Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la ferma Căminului Felix, de pe Calea Sântandreiului.

Când militarii au ajuns la locul indicat, baloţii de paie depozitaţi în aer liber erau în flăcări. "Pompierii militari au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea incendiului care se manifesta cu violenţă, alimentat de cantitatea mare de material combustibil şi pentru lichidarea focarelor, reuşind să împiedice propagarea flăcărilor la o clădire situată în apropiere. În urma producerii evenimentului, au ars circa 600 de baloţi de paie", a transmis, joi, maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din pricina fumatului în locuri nepermise.

În aceeaşi zi, pompierii bihoreni au mai avut 11 misiuni de stingere a unor incendii produse pe terenuri virane şi agricole. În mai puţin de şapte ore, au ars 16 hectare de terenuri din Hidişelu de Sus, Satu Barbă (comuna Abram), Tileagd, Bălaia (comuna Tileagd), Tinăud, Peştiş, Valea lui Mihai, Roşiori şi Belejeni (comuna Drăgăneşti).

"Subliniem, încă o dată, faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot solda cu pagube materiale în urma propagării acestora la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii etc. şi, din nefericire, chiar cu victime umane, aşa cum s-a întâmplat în cursul acestei luni şi în judeţul nostru", a mai precizat Roşca.

Pe 7 octombrie, un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul II, victimă a unui incendiu de vegetaţie izbucnit în cimitirul municipal din Oradea.