Un incendiu a izbucnit joi după-amiază la Mănăstirea Izbuc, în podul unei clădiri cu chilii, pompierii intervenind pentru a opri extinderea focului.

Potrivit unui comunicat transmis de lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, apelul a fost primit în jurul orei 13:50, iar la fața locului au fost trimise echipaje de pompieri de la Stația Ștei și Secția Beiuș, dar și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cărpinet.

La sosirea echipajelor, focul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, la nivelul podului și al acoperișului unei clădiri cu două niveluri. 

Incendiul era însoțit de degajări mari de fum și exista riscul să se extindă atât la chiliile de la mansardă, cât și la cele de la parter.

În total, la intervenție au participat patru echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.

Pompierii au reușit să stingă focul în circa 30 de minute. 

„Forțele de intervenție au realizat simultan dispozitive de stingere și de protecție a spațiilor expuse riscului, reușind, în jurul orei 14:20, să localizeze focarele și să împiedice propagarea flăcărilor”, a transmis lt. col. Camelia Roșca.


Foto: ISU Crișana - Bihor

La momentul transmiterii informației, echipajele de pompieri acționau pentru îndepărtarea învelitorii acoperișului în zona afectată, pentru a identifica eventuale focare ascunse și pentru stingerea completă a incendiului.

Cauza izbucnirii focului nu a fost, deocamdată, stabilită.

Update: Incendiul a fost lichidat

În jurul orei 15:20, reprezentanta ISU Crișana, lt. col. Camelia Roșca, a anunțat că focul a fost stins complet. Pompierii au rămas la fața locului pentru înlăturarea efectelor negative și stabilirea cauzei producerii incendiului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!