Incendiul a izbucnit în jurul orei 2. Anunţaţi prin 112, pompierii orădeni s-au deplasat cu 4 autospeciale pentru a stinge focul.

„La sosirea acestora ardeau diverse ambalaje, într-o magazie de alimente din cadrul magazinului. Fumul degajat în uma arderii a declanşat instalaţia automată de stingere de tip Sprinkler din dotare, adică cea care răspândeşte apă din tavan, limitând astfel, propagarea focului. Pompierii au localizat şi lichidat incendiul într-un timp foarte scurt", a declarat locotenentul Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit acestuia, pagubele estimate s-au ridicat la circa 3.000 lei, fiind distruse două cântare electrice, o masă din aluminiu şi mai multe ambalaje. „Cauza probabilă a incendiului a fost un contact imperfect la un prelungitor ataşat la un cântar electric. Era deteriorat", a mai spus Herţe.