Pompierii bihoreni au intervenit miercuri după amiaza pentru a stinge un incendiu izbucnit la o biserică penticostală din Nucet. Focul a pornit cel mai probabil de la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, a transmis, joi, maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

"Miercuri, 26 august a.c., în jurul orei 16.10, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o biserică penticostală din localitatea Nucet, amenajată în clădirea unei foste şcoli, apelantul precizând faptul că a observat fum dens ieşind din interiorul bisericii", se arată în informarea trimisă de reprezentanta ISU.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Ştei, care au intervenit cu două autospeciale de stingere şi cu o ambulanţă de tip B2, fiind totodată mobilizaţi în sprijin şi pompierii Secţiei Beiuş, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o autoscară.

"După pătrunderea în interiorul clădirii, echipajele de pompieri au constatat că incendiul se manifesta la una dintre cele cinci încăperi ale clădirii, în care era amenajată o sală de mese şi în care erau depozitate diferite bunuri, toate încăperile fiind inundate cu fum. Forţele de intervenţie au acţionat simultan pentru stingerea incendiului şi pentru protecţia celorlalte încăperi, reuşind să împiedice dezvoltarea acestuia în interiorul construcţiei", a arătat maiorul Camelia Roşca.

În incendiu au ars bunuri din interiorul încăperii în care s-a manifestat incendiul (corpuri şi elemente de mobilier, aparate electrice şi electrocasnice, o orgă şi un aparat de aer condiţionat), şase ferestre şi o uşă, iar din cauza temperaturii ridicate şi a fumului dens s-au degradat zugrăveala şi bunuri din interiorul clădirii.

ISU Crişana mai precizează că pompierii militari au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ 45 de minute, în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la celelalte încăperi, precum şi la podul şi acoperişul bisericii. Nimeni nu a fost rănit.