Un incendiu violent a izbucnit luni la o gospodărie din localitatea Borod, în urma căruia au ars un autoturism, o magazie din lemn şi bunurile din interior. 

Apelul la 112 a fost făcut la 11.50, iar la faţa locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri ale Staţiei Aleşd, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

La momentul sosirii pompierilor, magazia ardea în întregime, iar flăcările riscau să se extindă la un şopron lipit de magazie şi la casa aflată în apropiere.

"Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 20 minute, salvând cele două construcții expuse riscului de incendiere, precum și circa 20 de tone de fân depozitate în șopron", precizează într-un comunicat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.

Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind un acumulator electric defect. 

În urma incendiului, magazia şi bunurile depozitate în interior și un autoturism aflat la reparat au fost distruse de flăcări.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!