După ce, la începutul acestei săptămâni, o viitură a distrus barajul de alimentare cu apă din Ştei, acum în oraş sunt pagube serioase cauzate de foc. Acoperişul Trezoreriei Ştei, o clădire aflată în imediata vecinătate a Primăriei oraşului, a fost distrus de un incendiu declanşat cel mai probabil de scântei purtate de vânt.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, alarma s-a dat la ora 3.50 şi a mobilizat de urgenţă echipajele de pompieri din staţiile Ştei şi Beiuş.

"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent la acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi, existând un risc ridicat de propagare a flăcărilor, intensificate de vântul puternic, la întregul acoperiş şi la încăperile imobilului", se arată în comunicat.

Într-o oră şi 45 de minute, militarii au reuşit să stingă incendiul, evitând totodată extinderea lui. Cercetările făcute de pompieri au indicat că flăcările au fost declanşate, cel mai probabil, de scântei provenite din coşul de fum al centralei termice. Potrivit ISU Crişana, au ars circa 200 de metri pătraţi de acoperiş, dar a fost salvată o suprafaţă de acoperiş de 800 mp.

Primarul din Ştei, Iulian Balaj, susţine că vântul a generat acest incendiu. "Vântul a bătut puternic şi probabil a dus bucăţi de jar de la hornul centralei termice a clădirii Finanţelor Publice Ştei pe acoperişul clădirii. A ars o parte din acoperiş, dar numai la nivelul ţiglelor, fără să fie afectată şarpanta, care oricum este din beton", a declarat Balaj pentru BIHOREANUL.