Un autobuz al OTL a fost cuprins de flăcări luni, în jurul prânzului, în timp ce se afla în mers pe DJ 37, în localitatea Săldăbagiu de Munte.

Conform unei informări transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în mijlocul de transport se aflau patru pasageri şi şoferul, care au ieşit singuri din autovehicul, în siguranţă, înainte de a ajunge pompierii. 

La sosirea echipajelor ISU, incendiul nu mai prezenta flacără deschisă, însă exista degajare de fum.

„Cei patru pasageri şi şoferul autobuzului s-au autoevacuat, acesta din urmă intervenind oportun cu un stingător, pentru lichidarea incendiului care se manifesta la compartimentul motor al autovehiculului. În momentul sosirii pompierilor militari, nu mai exista flacără deschisă, ci doar degajări de fum, aceştia acţionând pentru stingerea ultimelor focare şi stabilirea împrejurărilor determinante ale evenimentului", au transmis reprezentanţii ISU Crișana. 

Pompierii au acţionat pentru lichidarea completă a focarelor, iar cauza probabilă a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!