Un TIR care circula, în noaptea de luni spre marți, pe șoseaua de centura a Oradiei a luat foc în mers.
Întâmplarea a fost anunțată marți dimineață, de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crișana Bihor, lt. col. Camelia Roșca.
Incidentul s-a produs pe strada Ogorului și a fost sesizat la 112 în jurul orei 2.10.
"Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în mai puțin de 10 minute, reușind să salveze marfa transportată (piese auto) și circa 90% din semiremorcă", se arată în comunicatul transmis presei.
Incendiul a fost provocat cel mai probabil "de efectul termic generat de supraîncălzirea roților", după cum arată primele cercetări ale pompierilor.
Au ars prelata semiremorcii, o apărătoare roți și un cauciuc.
"Din fericire, nu au existat persoane rănite, în momentul sesizării incendiului, șoferul oprind autovehiculul și autoevacuându-se în siguranță", a mai precizat lt. col. Camelia Roșca.
La caz au intervenit pompierii Detașamentului 1 Oradea.