Pompierii militari bihoreni acţionează sâmbătă seară pentru stingerea unui amplu incendiu de vegetaţie care se întinde pe o suprafaţă de 40 de kilometri de teren din comunele Pietroasa şi Câmpani şi care riscă să se extindă la o pădure aflată în apropiere.

Conform lt. col Camelia Roşca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bihor, pompierii au fost sesizaţi în jurul orei 19.20.

"Focul se manifestă pe aproximativ 40 de hectare de teren în localităţile Măgura (comuna Pietroasa) şi Hârşeşti (comuna Câmpani). La faţa locului au fost mobilizaţi de urgenţă pompierii militari din cadrul Staţiei Stei care acţionează pentru stingerea incendiului care riscă să se propage la o pădure din apropiere", a transmis pentru BIHOREANUL lt. col. Camelia Roşca.

Martorii spun că astfel de incendii în zonă sunt frecvente. 

De altfel, reprezentanta ISU Bihor atrage atenţia că în ultimele 24 de ore au avut loc în judeţ zeci de astfel de incendii provocate de igienizarea terenurilor, iar numărul lor ar putea creşte.

"Până la această oră au avut loc aproximativ 40 de astfel de incendii, din care patru propagate la păduri, unele dintre acestea fiind încă în desfăşurare", a menţionat purtătoarea de cuvânt a ISU Bihor.

Mai mult, în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bihor a fost mărită capacitatea personalului pentru a putea face faţă numărului crescut de intervenţii.

Pierderi de vieți omenești

Doar miercuri şi joi pompierii au intervenit la 16 incendii de vegetaţie cauzate de folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor. 

Astfel de practici, cum ar fi arderea miriştilor şi a resturilor vegetale, sunt interzise prin lege, însă, în special primăvara, oamenii recurg la aceste metode.

Potrivit legislaţiei, persoanele fizice care încalcă aceste reguli riscă amenzi între 7.500 şi 15.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi sancţionate cu sume cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei.

"Au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, flăcările s-au propagat la gospodării, distrugând agoniseala de-o viaţă a oamenilor, în unele cazuri înregistrându-se chiar victime omeneşti. Orice foc lăsat nesupravegheat poate scăpa rapid de sub control, mai ales în condiţii de vânt sau secetă. Este important ca oamenii să fie responsabili şi să respecte legislaţia pentru siguranţa lor şi a celor din jur", au avertizat anterior reprezentanţii ISU Bihor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!