Pompierii militari orădeni încearcă, duminică, să stingă un incendiu masiv pornit la vegetația de pe dealurile Oradiei, în apropierea zonelor locuite. După o primă estimare a reprezentaților ISU, focul a cuprins circa 20 de hectare de vegetație. 

„Au fost primite mai multe apeluri succesive la numărul 112, primul fiind înregistrat în jurul orei 13, care sesizau producerea unor incendii de vegetație uscată în zona străzilor Colinelor, Șanțului, Soarelui. La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de la Detașamentul 2 și două echipaje de la Detașamentul 1, cu cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă”, a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana. 

(foto: cititor eBihoreanul)

Sunt peste 20 de pompieri la fața locului care acționează, în jurul orei 14, pentru localizarea incendiului și împiedicarea propagării focului la locuințele din zonă. 

Confrom locotenent-colonel Camelia Roșca, ISU Crișana a luat, însă, decizia să suplimenteze forțele care acționează în zonă, dat fiind că riscul de extindere a focului spre locuințele oamenilor este ridicat.

UPDATE, ora 14.30

Numărul pompierilor care încearcă să localizeze și să stingă incendiul de pe dealurile Oradea a ajuns la 30. 

UPDATE, ora 16.30

Incendiul a fost stins după ora 16, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana. Casele de pe străzile adiacente nu au fost, din fericire, afectate de incendiu, deși riscul de propagare era mare. „La ora 16.15, pompierii militari au stins ultimele focare, reușind să împiedice propagarea incendiului la locuințele aflate în apropiere”, a precizat locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana. Citește mai departe, aici!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!