Pompierii intervin marți după amiaza pentru stingerea unui incendiu izbucnit în clădirea fostei societăți Munca Invalizilor de pe strada Eroul Marius Cosma din Oradea. În subsolul unde a izbucnit focul se aflau șase butelii, patru cu acetilenă și două cu oxigen, potrivit unei informări a ISU Crișana.

„La ora 13.28, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la subsolul unei clădiri situate pe strada Eroul Marius Cosma din Oradea, apelantul precizând faptul că în interior se află 6 butelii (4 cu acetilenă și 2 cu oxigen). Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată au intervenit de urgență, echipajele Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, respectiv un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis lt. col. Camelia Roșca. 

(foto: ISU Crișana)

Echipajele de pompieri au reușit să evacueze buteliile, împiedicând producerea unei deflagrații, a mai transmis aceasta. „Forțele de intervenție acționează în momentul de față pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, a mai precizat lt. col. Roșca, adăugând că misiunea a fost una riscantă. 

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime. Muncitorii care lucrau în acea încăpere s-au autoevacuat. 

(sursa imaginilor video: ISU Crișana)

UPDATE: Intervenție la 750 de grade / Cauza incendiului

ISU Crișana a transmis o nouă informare privind incendiul izbucnit în clădirea de pe strada Eroul Marius Cosma, precizând că intervenția pompierilor a fost o „operațiune periculoasă”, aceștia acționând la o temperatură de aproximativ 750 grade, care se formase ca urmare a izbucnirii incendiului în subsolul clădirii, pentru prevenirea producerii unei deflagrații. 

„Echipajele de pompieri au intervenit concomitent pentru stingerea incendiului și evacuarea buteliilor, împiedicând producerea unei deflagrații, după care au acționat la fața locului, până în jurul orei 14.50, pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, a transmis lt. col. Camelia Roșca. 

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, „provocat de utilizarea unui aparat de tăiere, fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor”.

Au ars deșeuri din lemn și din hârtie aflate în subsolul clădirii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!