Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață într-o hală unde se produc piese auto, situată pe Calea Borșului.

Fumul negru și dens se vede de la mare distanță, iar mai multe echipaje de pompieri intervin cu 11 autospeciale pentru stingerea flăcărilor.

„În jurul orei 10:40, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la o hală de producție piese auto, situată în Parcul Industrial I din Oradea”, a anunțat ISU Crișana.

Mobilizarea la fața locului este mare. „La locul intervenției au fost mobilizați, de urgență, pompierii Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu 11 autospeciale de intervenție, dintre care 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de lucru la înălțime, o autospecială de descarcerare grea și 3 autospeciale de primă intervenție și comandă”, a mai comunicat ISU.

UPDATE, ora 11.30: Incendiul a fost stins

Pompierii au reușit să stingă flăcările din fabrica orădeană în jurul orei 11.20. Hala aparține fabricii Sogefi, principala unitate de producţie a grupului italian cu același nume.

Focul a cuprins o suprafață de circa 250 metri din acoperiș, iar mai multe focare au fost și în interiorul fabricii.

Deocamdată, ISU nu a comunicat nimic despre muncitorii care se aflau în hală. Cert este însă că, până acum, nu au fost raportate victime.

 

UPDATE, ora 12.35: Muncitorii s-au autoevacuat

ISU Crișana a anunțat că, în momentul izbucnirii incendiului, în hala fabricii se aflau 79 de angajați, care au reușit să se autoevacueze. Nicio persoană nu a fost rănită.

Cei peste 30 de pompieri mobilizați la fața locului au împiedicat extinderea focului la întreaga hală, cu o suprafață de circa 25.000 de metri pătrați, în care se aflau numeroase materiale combustibile și lichide inflamabile.

Pentru a aerisi interiorul fabricii, pompierii au folosit un ventilator mobil de mari dimensiuni.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!