Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri la o firmă de prelucrare a lemnului din Roșia, unde flăcările au cuprins o clădire și hala alipită acesteia. Focul risca să se extindă la mai multe bunuri aflate în apropiere, inclusiv la un rezervor cu 5.000 de litri de motorină, iar pompierii au intervenit aproape două ore pentru a-l stinge.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de lt.col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 2.30.
La fața locului au fost trimise patru echipaje ale Secției de Pompieri Beiuș, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. A fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Roșia.
„Sosiți la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la o clădire și la hala de prelucrare a lemnului alipită acesteia, existând un risc ridicat de propagare a flăcărilor la un rezervor de motorină cu o capacitate de 5.000 de litri, aflat în imediata proximitate, la depozitul de cherestea și bușteni, precum și la două autovehicule și la materialul lemnos depozitat în curte.
Acțiunea de stingere, care a durat aproape două ore, a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile și de vânt, factori care au favorizat dezvoltarea rapidă și violentă a arderii, cu degajarea unor temperaturi deosebit de ridicate și a unor cantități mari de fum și gaze”, a transmis reprezentanta ISU Crișana.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră și 50 de minute. Au ars etajul și acoperișul clădirii, 19 panouri fotovoltaice, hala de prelucrare a lemnului, dar și bunurile aflate în interior, între care utilaje, scule pentru prelucrarea lemnului și material lemnos.
După stingerea flăcărilor, echipajele au rămas la fața locului pentru a căuta eventuale focare ascunse, pentru a decoperta elementele de construcție afectate și pentru a înlătura efectele incendiului. Misiunea s-a încheiat în jurul orei 7.25 dimineața.

În urma cercetărilor făcute la fața locului, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului un conductor electric defect.
ISU Crișana a mai transmis că pompierii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la parterul clădirii, la depozitul de material lemnos în care se aflau circa 200 de metri cubi de cherestea, bușteni și lemne de foc, la rezervorul de motorină, la un TIR, la o remorcă încărcată cu bușteni și la un utilaj folosit pentru manipularea lemnului.