O autoutilitară s-a făcut scrum, două mașini au ars parțial și încă trei au fost afectate de flăcări în urma unui incendiu puternic izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la un service auto de pe strada Clujului din Oradea.

Potrivit ISU Crișana, apelul prin 112 a fost făcut în jurul orei 1.

„În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată, flăcările se manifestau deosebit de violent, cu degajări mari de fum, la o autoutilitară și două autoturisme, existând un risc ridicat de extindere a acestora la celelalte autovehicule aflate foarte aproape de focare, precum și la două clădiri”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana - Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca.

Pompierii au localizat și lichidat flăcările rapid, în limitele găsite, în circa 20 de minute.

Astfel, salvatorii au împiedicat propagarea flăcărilor, reușind să salveze 15 autoturisme și cele două construcții din apropiere, care adăposteau atelierul de vulcanizare și cel de reparații auto.

„În urma evenimentului, generat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, au ars o autoutilitară (în proporție de 80%) și parțial două autoturisme (compartimentul motor și habitaclul în cazul unuia, respectiv stopurile și bara, în cazul celuilalt) și s-au degradat alte trei autovehicule”, arată ISU.

La fața locului au intervenit echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de stingere și echipajul de pompieri paramedici al Detașamentului 2 Oradea, cu ambulanța SMURD a subunității.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!