Două ore au luptat pompierii beiuşeni cu flăcările, marţi dimineaţă, după ce un depozit de mobilier tapiţat din Beiuş a luat foc.
"În jurul orei 8.20, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiul la o hală aparţinând unei societăţi comerciale din Beiuş", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, căpitan Camelia Roşca.
Se pare că un muncitor a fost cel care a dat alarma, după ce a văzut că pe depozit au căzut fire de la instalaţia electrică, care trece peste acoperiş.
La locul incendiului s-au deplasat patru echipaje de pompieri din Beiuş, cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă, iar când militarii au ajuns acolo, flăcările ardeau violent în toată hala de 200 de metri pătraţi. Operaţiunea pompierilor a fost îngreunată de fumul dens şi temperaturile ridicate.
"Forţele de intervenţie au acţionat simultan pentru stingerea incendiului şi protejarea unei hale şi a unei locuinţe din vecinătate", a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.
Focul a mistuit circa 40 de tone de materiale, în principal placaje de lemn, piele, bureţi şi vatelină, a căror valoare, estimează şefii depozitului, ajunge între 200.000 şi 300.000 de lei. Militarii au reuşit să ferească de flăcări imobilele vecine şi, din fericire, în urma incendiului nu au existat persoane rănite. Pompierii militari încă investighează cauzele producerii incendiului.