Panică într-o gospodărie din satul bihorean Meziad, comuna Remetea, unde luni seară a izbucnit un incendiu în interiorul unui şopron, iar flăcările riscau să se extindă la casa aflată la cinci metri distanţă şi care avea acoperişul comun cu anexa respectivă.

Alerta s-a dat în jurul orei 23, iar la locul indicat au fost mobilizaţi 12 pompieri din cadrul ISU Crişana. Aceştia s-au luptat cu flăcările timp de trei ore şi 30 de minute, străduindu-se deopotrivă să stingă incendiul şi să protejeze locuinţa.

"Ca urmare a producerii evenimentului au ars acoperişul celor două acareturi afectate de incendiu, opt tone de fân depozitat în podul şopronului şi o remorcă agricolă aflată în interiorul aceleiaşi construcţii", se arată într-un comunicat transmis marţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Cel mai probabil, cauza incendiului a fost un scurtcircuit determinat de conductori electrici improvizaţi.