Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, la o gospodărie din localitatea Măgura, comuna Pietroasa, cu pagube semnificative. Au ars, printre altele, un motor circular, dar și 10 metri steri de lemne de foc, mii de baloți de fân și alte câteva mii de kilograme de ovăz.

Flăcările au cuprins trei anexe din gospodărie, iar acoperișul lor, care era legat de acoperișul casei, a făcut ca focul să poată ajunge rapid la locuință. În plus, incendiul putea să se întindă și la alte clădiri din apropiere, inclusiv la casa vecinilor, aflată la mai puțin de un metru.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, apelul la 112 a ajuns la dispecerat în jurul orei 06.25.

La fața locului au intervenit pompieri de la Stația Ștei și Secția Beiuș. Reprezentanții ISU „Crișana” precizează că a trimis trei echipaje din Ștei, cu două autospeciale de stingere și ambulanța SMURD a subunității, plus un echipaj din Beiuș, cu o autospecială de stingere.

Când au ajuns echipajele, focul cuprinsese trei construcții auxiliare și acoperișul acestora, comun cu cel al casei, iar riscul de extindere a fost mare.

„Incendiul se manifesta deosebit de violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la trei construcții auxiliare și la nivelul acoperișului acestora, care era comun cu cel al casei, existând riscul propagării acestuia la încă trei clădiri”, a transmis purtătoarea de cuvânt a ISU „Crișana”, lt. col. Camelia Roșca.

Pompierii au limitat propagarea și au protejat clădirile din apropiere. Conform ISU, au scăpat de incendiu locuința lipită de anexele afectate, o altă anexă a gospodăriei, casa vecină și doi purcei.

Pagubele au fost însă însemnate, iar în urma incendiului au ars o magazie de lemne, un hambar și acoperișul acestora, dar și acoperișul șurii. 

Totodată, flăcările au distrus aproximativ 5.000 de baloți de fân, circa 2.000 kg de ovăz, 10 metri steri de lemne de foc și un motor circular.

„Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit”, se arată în comunicatul ISU „Crișana”.

Pe de altă parte, incendiul din Măgura a fost unul dintre cele patru incendii la care au intervenit pompierii bihoreni în weekendul care tocmai s-a încheiat. În total, ISU Bihor a transmis că pompierii au avut 59 de misiuni în cele două zile, cele mai multe pentru acordarea primului ajutor calificat.

Reprezentanții ISU „Crișana” le reamintește bihorenilor să evite improvizațiile la instalațiile electrice, să nu folosească aparate și cabluri defecte și să nu lase nesupravegheate aparatele care se încălzesc puternic. Pentru situații de urgență, instituția recomandă informarea din surse oficiale, inclusiv platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!