Incendiul izbucnit luni pe dealul împădurit dintre Șuncuiuș și Vadu Crișului, extins apoi spre versantul dinspre Defileul Crișului Repede, a fost stins joi, însă există în continuare riscul unor reaprinderi. O parte din perimetrul afectat se află în situl Natura 2000, arie naturală protejată.
Informația a fost confirmată pentru BIHOREANUL de lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana, care a precizat că focarele care mai existau au fost lichidate joi după-amiază.
Anterior, ISU Crișana transmisese că pompierii militari din Aleșd au acționat miercuri, de la ora 9.30 până aproape de miezul nopții, pentru stingerea focarelor reaprinse pe dealul împădurit dintre Șuncuiuș și Vadu Crișului. Peste noapte, în zonă a rămas un echipaj al SVSU Vadu Crișului, pentru supravegherea perimetrului și monitorizarea eventualelor reaprinderi.
Joi dimineață, pompierii Stației Aleșd au fost mobilizați din nou pentru lichidarea unor noi focare, în cooperare cu voluntarii din Vadu Crișului și reprezentanții Direcției Silvice Bihor.
Primarul comunei Vadu Crișului, Dorel Cosma, a declarat pentru BIHOREANUL că joi, la prânz, focul era stins, dar că pericolul nu a trecut complet.
„Există riscul să se reaprindă, mai ales din cauza vântului pentru că în zonă este plin de vegetație uscată. Acum e stins focul. Mă rog lui Dumnezeu să plouă, atunci ar fi foarte bine, nu s-ar mai aprinde nimic”, a spus primarul.
Potrivit edilului, incendiul ar fi pornit de la linia de înaltă tensiune care trece dinspre Șuncuiuș spre Vadu Crișului, după ce cablurile ar fi intrat în contact cu vegetația uscată.
„Vegetația de sub liniile de înaltă tensiune nu era curățată, liniile au atins uscăturile și atunci a izbucnit incendiul”, a spus primarul.
Întrebat de ce vegetația nu a fost îndepărtată din zonă, edilul a invocat restricțiile din ariile protejate.
„Sunt multe uscături acolo, legislația e foarte restrictivă în astfel de zone, iar noi nu putem face nimic”, a susținut Dorel Cosma.
Potrivit edilului, suprafața afectată de incendiu ar fi ajuns la aproximativ 21 de hectare.

Foto: Dorel Cosma
Impact negativ
Paul Iacobaș, șeful Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă, ONG de mediu care a administrat în trecut, până în 2018, arii protejate din Bihor, spune că incendiile de vegetație au efecte negative asupra ecosistemelor, cu atât mai mult într-o arie protejată.
„În mod normal, orice incendiu de vegetație nu e bun. Focul duce la distrugerea vegetației de pe sol și a animalelor care trăiesc la nivelul solului, lucru care are un impact negativ semnificativ, chiar dacă nu e vizibil. Iar într-o arie protejată, cum este și cazul aici, orice chestiune de genul acesta este dăunătoare”, a declarat Paul Iacobaș pentru BIHOREANUL.
Conform specialistului, în zona afectată de incendiul de vegetație din defileu se află mai multe specii de floră protejată care ar putea fi afectate, între care irisul, laleaua pestriță și dedițelul, respectiv Iris aphylla, Pulsatilla pratensis și Fritillaria meleagris. De asemenea, ar putea fi afectate și specii de faună precum gușterul, vipera, șarpele de alun, dar și cuiburi de acvilă de munte.
Acesta spune că, pe fondul schimbărilor climatice și al perioadelor de secetă, astfel de episoade ar putea deveni mai frecvente, motiv pentru care ar fi nevoie de mai multă prevenție, educație și controale mai ferme, în special pentru evitarea incendiilor provocate intenționat.
În privința lucrărilor de întreținere din zona liniilor electrice, Iacobaș spune că în trecut CAPDD a dat aviz favorabil reprezentanților firmei de electricitate de a toaleta zona.
Din 2018, administrarea ariilor protejate a trecut la stat. În prezent, responsabilitatea revine structurilor din subordinea Ministerului Mediului, respectiv Direcției Județene de Mediu.
Zona afectată de incendiu se află în apropierea Defileului Crișului Repede, arie protejată și parte a sitului Natura 2000.