Academia de Leadership EduBiz, care de ani de zile derulează un program de dezvoltare pentru adolescenţi, ajutându-i să afle ce meserii li se potrivesc sau ce aptitudini neştiute au, dă startul înscrierilor pentru noile cursuri şi seminarii. Liceenii din Bihor se pot înregistra, gratuit, până pe 22 septembrie, completând un formular disponibil online.

"Eşti licean şi îţi doreşti să te descoperi? Eşti curios să afli cât mai multe despre domeniile tale de interes în timp ce cunoşti experţi din ţară şi din întreaga lume? Ţi-ar plăcea să înveţi ce înseamnă să fii lider şi să te implici în comunitatea din care faci parte? Dacă răspunsul tău la aceste întrebări este DA, nu mai sta pe gânduri şi înscrie-te în cel mai tare program de dezvoltare pentru tineri, Academia de Leadership EduBiz", se arată într-un comunicat al ONG-ului.

Programul Academiei de Leadership EduBiz implică participarea la workshopuri de dezvoltare personală, în care adolescenţii îşi îmbogățesc competenţele de viaţă, comunicare, orientare în carieră, branding personal, creativitate, design şi video, educaţie financiară şi multe altele.

Toate aceste workshopuri sunt interactive şi distractive, susţinute de specialişti din ţară şi din străinătate, dintr-o arie vastă de domenii.

Edubiz

Apoi, edubiştii sunt implicaţi în activităţi de voluntariat în comunitate, pentru copiii cu dizabilităţi, orfani sau vârstnici. În plus, tinerii au şansa să se implice în stagii de practică în companii din domeniile lor de interes.

"Tinerii intră direct în companii, în cabinete medicale, pe lângă profesionişti pentru a descoperi profesiile care li se potrivesc. EduBiz facilitează internshipuri în domeniile lor de interes, fie că e vorba de medicină, IT, inginerie, psihologie, arhitectură, business, drept, jurnalism. Aşa, tinerii îşi pot da seama ce presupune cu adevărat meseria dorită. Teoria este una, însă doar trăind şi făcând anumite lucruri ne dăm seama ce este potrivit pentru noi şi dacă valorile, talentele şi competenţele noastre se pliază pe o anumită meserie", a declarat Teodora Chifor, fondator EduBiz.