Zilele Orașului Aleșd vor avea loc sâmbătă și duminică, în zona terenului de fotbal din oraș. Potrivit programului publicat de Primărie, publicul va avea parte de concerte, spectacole folclorice și competiții sportive. În zona evenimentului vor fi amenajate un parc de distracții și un târg al producătorilor locali.
Ajuns la ediția a XXIV-a, evenimentul este organizat de Primăria Orașului Aleșd și Consiliul Local Aleșd, alături de partenerii acestora. Programul artistic va începe în ambele zile la ora 18.
„Timp de două zile, orașul nostru va fi în sărbătoare, cu muzică, dans, spectacole, activități sportive și momente de distracție pentru toate vârstele”, au transmis reprezentanții Primăriei Aleșd, într-o postare publicată pe Facebook.
Sâmbătă vor urca pe scenă artiști locali, Ansamblul slovac „Polanka”, DJ Vicks și MC Mike. Programul serii se va încheia cu un concert al formației Serenity Band, programat de la ora 22.
Duminică sunt programate alte momente muzicale și folclorice. Capul de afiș al serii va fi trupa Spitalul de Urgență, al cărei solist este Dan Helciug. Formația va concerta de la ora 22, iar la ora 23 va avea loc focul de artificii care va încheia evenimentul.

În zona Arenei Sportive vor fi prezenți și meșteri populari, precum și producători locali. Publicul va avea la dispoziție un parc de distracții și o zonă cu preparate culinare. Primăria a anunțat și competiții sportive, însă nu a publicat programul acestora.
Programul va fi prezentat de Daiana Marușca și Mihai Baneș.
Programul de sâmbătă
Ora 18 – Deschiderea oficială a evenimentului
Ora 18.10 – Mircea Mocan
Ora 18.25 – Radu Dejeu
Ora 18.40 – Hanna Herczegh și Vlad Birtocean
Ora 19 – Ansamblul slovac „Polanka”
Ora 19.20 – David Gaeris
Ora 19.30 – Briana Music
Ora 20 – DJ Vicks și MC Mike
Ora 21.15 – Denisa Peșel
Ora 21.30 – Briana Pop Cotuna
Ora 22 – Serenity Band
Programul de duminică
Ora 18 – Deschiderea celei de-a doua zile a evenimentului
Ora 18.05 – Ivana Popa
Ora 18.15 – Mara Kovacs Andrei
Ora 18.25 – Dalyra Music
Ora 18.50 – Onix Music
Ora 19.50 – Ciprian Zopota
Ora 20.05 – Ansamblul Folcloric „Cetatea Șoimilor”
Ora 20.30 – Mădălina Ilea
Ora 20.45 – Ansamblul Folcloric „Datina”
Ora 21.05 – Andrada Ponea
Ora 21.25 – Daiana Marușca
Ora 22 – Spitalul de Urgență
Ora 23 – Foc de artificii