Directorul Administraţiei Bazinale Ape Crişuri (ABA) Bihor, Pasztor Sandor şi viceprimarul Biro Rozalia au anunţat, joi, că lucrările de amenajare a malului drept al Crişului Repede, cuprins între Piaţa Ferdinand şi podul de lângă fostul Centru de calcul, vor începe de luni, 23 august, după ce ABA a finalizat lucrările pe ambele maluri ale Crişului pe tronsonul dintre Podul Decebal şi Densuşianu.

Iarbă, nu betoane

Reamenajarea va începe cu lucrări de salubrizare a zonei pentru ca Administraţia Bazinală să poată demara lucrările propriu-zise. "În prima parte va fi curăţată zona astfel încât copacii să rămână, iar restul vegetaţiei să fie tăiată", a declarat Pasztor Sandor, într-o conferinţă de presă desfăşurată la faţa locului.

Amenajarea porţiunii de 550 de metri lungime presupune nivelarea celor trei trepte din beton care sunt dispuse de-a lungul malului astfel încât să se creeze un trotuar lat de aproximativ trei metri - înspre podul de lângă Centrul de Calcul - şi de 1,5 metri - înspre centru. Zona de promenadă va fi înaltă de aproximativ 30 de centimetri de la nivelul apei, nu va fi dispusă cu balustradă, iar la baza acesteia vor fi puse pietre de râu. Pentru accesul de pe dig până la promenada de pe mal vor fi create trepte. "Conform proiectului vor fi făcute trei căi de acces, prevăzute cu balustradă", a mai precizat directorul ABA.

De asemenea, terenul abrupt de la dig şi până lângă apă va fi complet schimbat, acesta transformându-se din perete de beton în spaţiu verde. "Discutăm de o ecologizare a zonei. Taluzul de acum, făcut din beton, va fi complet demolat în săptămânile următoare. Între cele două poduri va fi amenajat un taluz cu pantă mai lină şi amenajată cu iarbă", a spus Pasztor Sandor.

Totuşi, lucrările nu vor cuprinde chiar tot tronsonul respectiv. "După terasa de lângă pod (n.r. Ferdinand) există nişte sălcii care nu vor fi tăiate, aşadar ne vom opri acolo cu amenajarea", a afirmat Pazstor.

Potrivit acestuia, Administraţia Bazinală Ape Crişuri urmează să investească aproximativ trei milioane de lei în lucrările la malul drept al Crişului Repede dintre Podul Ferdinand şi podul de lângă fostul Centru de calcul, urmând ca Primăria să se ocupe de amenajarea zonei cu vegetaţie, bănci şi coşuri de gunoi.

Crişul cu altă faţă

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Pasztor Sandor a mai anunţat că instituţia pe care o conduce a finalizat lucrările de amenajare a malului stâng al Crişului pe porţiunea dintre Podul Decebal şi Podul Densuşianu, cu mai bine de 15 zile înainte de termenul la care s-au angajat, singura lucrare care mai trebuie efectuată fiind cea de vopsire a noilor balustrade, planificată pentru următoarele zile.

În zona respectivă, Primăria va contribui cu montarea unor bănci şi coşuri de gunoi, dar va introduce şi iluminatul public. "La sfârşitul lunii august va fi introdus proiectul pentru iluminatul public pe malurile Crişului în şedinţă de Consiliu Local pentru aprobare. Sperăm ca până la sfârşitul anului să introducem iluminatul pe acel tronson", a precizat Biro Rozalia.

Lucrările de amenajare, curăţare şi întreţinere a malurilor Crişului Repede sunt rezultatul unui protocol încheiat în martie de Primăria Oradea şi ABA, prin care cele două instituţii colaborează cu scopul de a îmbunătăţi aspectul Crişului Repede de pe intravilanul municipiului Oradea.