• Luna aprilie a deschis în Bihor un nou sezon de aventură în natură, de la valurile Crișului Repede, până la stâncile și peșterile din Pădurea Craiului
  • Odată cu sosirea primăverii, frumusețile și provocările naturii pot fi descoperite din nou de curioși și temerari la rafting, via ferrata, speoturism și drumeții montane

Primăvara nu aduce în Bihor doar verdele crud al pădurilor, ci și un nou sezon în care natura se trăiește cu bocancii în picioare, cu vâsla în mână sau cu casca prinsă bine sub bărbie.

În destinațiile din Pădurea Craiului, bihorenii și turiștii pot experimenta ture de rafting pline de adrenalină, urcări pe provocatoarele trasee de via ferrata, dar și incursiuni ghidate în subteran, în peșteri neamenajate pentru turismul de masă.

Valuri de adrenalină

Startul oficial al sezonului de rafting în Bihor a fost dat sâmbăta trecută de Master Adventure, una dintre cele mai cunoscute firme de sporturi outdoor din Defileul Crișului Repede, printr-o tură urmată de un festin cu babgulyas și de un foc de tabără.

Raftingul în Defileul Crișului Repede are avantajul de a fi spectaculos fără a fi rezervat exclusiv celor antrenați. Participanții primesc echipament complet, iar bărcile, de 6 până la 8 persoane, sunt cârmuite de ghizi acreditați.

Traseele trec printre pereți de stâncă, peste praguri de apă și curenți suficient de sprinteni cât să ridice pulsul, dar fără a transforma ieșirea într-o probă extremă. Tura include o oprire la cascada de la Vadu Crișului, unde cei mai curajoși pot sări în apa rece, bineînțeles cu costumele de neopren pe ei. O tură de rafting cu Master Adventure costă 150 de lei de persoană, iar printre activitățile oferite de ghizii din Vadu Crișului se mai numără turele de caiac, via ferrata pe traseele din zonă ori paintball.

Spre vârf!

Via ferrata mută aventura pe verticală, pe stâncile amenajate cu cabluri și scărițe. În Bihor, oferta este bogată și spectaculoasă, inclusiv cu poduri indiene, fie că e vorba de zona Șuncuiuș - Vadu Crișului, fie de zona Roșia. Iar tot mai mulți temerari încearcă să cucerească stâncile, ajungând până în vârf, unde îi așteaptă nu doar satisfacția reușitei, ci și peisaje răpitoare.

Astfel de activități nu sunt propuse „la grămadă”, ci în funcție de fiecare grup, subliniază Gabriel Bonaciu, de la Aventura Trekking, care oferă servicii integrate de ecoturism în Bihor. „Personalizăm ofertele în funcție de condiția fizică a fiecăruia, astfel încât experiența să fie plăcută”, spune el, adăugând că urcările se fac cu ghizi autorizați și neapărat cu echipamente specifice, precum hamuri, lonje și cască. Costul pentru o experiență de acest tip începe de la 100 de lei de persoană.

Frumuseți subterane 

În Bihor, pe lângă peșterile deschise publicului, pot fi descoperite și alte frumuseți subterane. Cu programare prealabilă, în grupuri organizate și alături de ghizi autorizați de la Aventura Trekking, turiștii pot intra în peșteri neamenajate pentru turismul de masă (foto). Pentru unele, precum Peștera Vântului, Peștera Gălășeni sau Peștera Osoi, nu este nevoie de o condiție fizică ridicată, în timp ce altele, precum Ciur-Ponor sau Peștera Bătrânului, cer mai multă rezistență și chiar ușoare cunoștințe de cățărare.

„Descoperi spectacolul subteran”, spune Gabriel Bonaciu, enumerând stalactite, formațiuni carstice, praguri de apă, scurgeri parietale, draperii și cascade subterane. Participanții primesc de la organizatori salopete rezistente la apă, cizme de cauciuc, căști și surse de lumină, iar pentru traseele mai dificile, și echipamente suplimentare de siguranță. Costul unei asemenea incursiuni pornește de la 250 de lei de persoană.

Aventură și delicii

Tot mai des, turismul activ nu se rezumă la o coborâre pe râu sau la o cățărare pe stânci, ci prinde forma unor pachete cu oferte integrate, care adună natura, cultura locală și gastronomia într-o singură ieșire. Aventura Trekking pregătește, de pildă, pentru începutul lui mai, un weekend prelungit care combină speoturismul în Ciur-Ponor cu via ferrata, cazare și catering cu mâncare locală. Cazarea este asigurată în zona Roșia, la campingul „La Busuri”, unde turiștii pot sta în autobuze transformate în camere de dormit, în glampinguri sau la cort, într-un decor care îmbină ineditul cazării cu peisajul natural.

În această primăvară, aceiași ghizi vor relua brunch-urile tradiționale în Valea Crișului, adică ieșiri de o zi, cu vizită la o biserică de lemn veche de secole, drumeții sau ture pe biciclete și chiar ateliere de olărit ori de cioplit în lemn. Punctul forte îl reprezintă, însă, gastronomia, cu bunătăți bihorene precum sarmale cu pisat, șuncă, slănină, brânzeturi, plăcinte și prăjituri de casă.

Sezonul s-a deschis, iar Bihorul are din nou de oferit nu doar peisaje frumoase, ci și experiențe pentru toate gusturile: pe râu, pe stâncă, în subteran sau, pur și simplu, pe iarbă, la picnic...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!