Începând de luni, timp de două săptămâni, Oradea se transformă într-o mare capcană pentru rozătoare. Compania Romprest începe campania de deratizare de primăvară în spaţiile publice şi zonele verzi din oraş.

"Activitatea se desfăşoară în baza contractului de delegare încheiat în urma licitaţiei din 2012. Atunci, compania Romprest şi-a câştigat dreptul de a face această activitate pe raza municipiului Oradea, având exclusivitate", a explicat vineri, într-o conferinţă de presă, Sorin Velicu, director Romprest.

Dacă vremea va permite, deratizarea Oradiei se va face între 17 şi 30 martie. Pentru a se asigura de eficienţa acţiunilor, Romprest s-a dotat cu noi produse şi aparate. De pildă, Romprest va pune prin oraş mai multe capcane pentru rozătoare, de felurite forme şi mărimi. În acestea, rozătoarele vor fi momite cu un aliment special, ce conţine o substanţă chimică denumită "Biomarker luminescent". "Când şoarecele sau şobolanul a gustat, materiile sale fecale devin fosforescente", a explicat Roxana Constantinescu, şefa filialei orădene a Romprest. Astfel, muncitorii Romprest vor putea găsi adăpostul rozătoarelor. Orădenii vor fi atenţionaţi despre acţiunile de deratizare cu fluturaşi de avertizare puşi în apropierea capcanelor.

După deratizare, angajaţii Romprest vor face în oraş şi acţiuni de dezinsecţie şi dezinfecţie. Pentru stârpirea ţânţarilor, de pildă, ei vor pune prin oraş nişte staţii ce imită transpiraţia umană, menite să momească insectele. De asemenea, vor folosi aparate ce produc aşa-numita ceaţă termică, menită să cureţe de insecte vegetaţia greu accesibilă.

Pentru o mai bună eficienţă a serviciilor DDD, şefii Romprest recomandă asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi persoanelor juridice din oraş să încheie contracte cu compania. Conform legii, firma care câştigă licitaţia organizată de primărie, în cazul Oradiei Romprest, este singurul operator licenţiat care are dreptul să presteze activităţile DDD pe raza întregului municipiu. Pentru a le explica orădenilor acest lucru, Romprest şi Poliţia Locală au format aşa-numita Patrulă Bio, care străbate zilnic oraşul.

Până în prezent, aproximativ 120 de asociaţii de proprietari din Oradea şi 120 de firme au semnat aceste contracte. În acelaşi timp, doar 27 de orădeni persoane fizice au contractat Romprest. Tarifele practicate de companie sunt stabilite de Consiliul Local. În acest an, dezinsecţia costă 0,0446 lei/mp, iar deratizarea 0,0612 lei/mp.