Reprezentanţii Teatrului Regina Maria au prezentat marţi programul Festivalului de Teatru de la Oradea (19-27 septembrie), care în această ediţie, din lipsa banilor, şi-a pierdut dimensiunea internaţională şi este organizat la o scară mai mică, oferind doar o treime din numărul de spectacole din alţi ani.
"Am reuşit să punem la punct un festival cu spectacole interesante. Este foarte important că am reuşit să menţinem evenimentul în peisajul festivalier naţional", a spus managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu. Acesta a mulţumit partenerului oficial al evenimentului, Raiffeisen Bank, care a contribuit la ediţia de anul acesta cu 12.000 euro.
Totodată, Teatrul Regina Maria s-a bazat pe bugete reduse faţă de alte ediţii din partea Primăriei Oradea şi Consiliului Judeţean Bihor, care au contribuit cu 45.000 lei, respectiv 100.000 lei.
Evenimentul va debuta pe 19 septembrie cu o reprezentaţie în aer liber a musicalului "Leonce şi Lena", urmată de deschiderea oficială a festivalului, marcată cu premiera spectacolului "Livada de vişini", pus în scenă la Oradea de Alexandru Dabija.
În cadrul acestei ediţii, pe 23 septembrie, spectatorii orădeni vor putea vedea şi spectacolul "Gaiţele" al Teatrului Odeon, în care joacă actori renumiţi, precum: Dorina Lazăr, Carmen Tănase, Ionel Mihăilescu, Constantin Cojocaru, Pavel Bartoş.
Pe 27 septembrie, sărbătoarea teatrului orădean se va încheia cu o altă premieră a Teatrului Regina Maria, "Omul din La Mancha", un musical încărcat de emoţie, în care Richard Balint îl joacă pe Don Quijote.
În această ediţie Teatrul Regina Maria a programat şi un workshop de dramaturgie şi critică teatrală, susţinut de Raluca-Sas Marinescu, lector dr. al Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, care se va desfăşura, gratuit, timp de trei zile, în perioada 21-23 septembrie, la Sala Arcadia.
Festivalul Internaţional de Teatru Oradea prezintă, deci, 19 spectacole, dintre care 7 propuse de teatrul orădean, 9 spectacole propuse de teatre din ţară (Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Teatrul Clasic "Ioan Slavici", Teatrul Naţional Cluj-Napoca, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul "I. D. Sîrbu" Petroşani, Teatru de Artă Deva, Teatrul "Anton Pann" Râmnicu-Vâlcea) şi 3 spectacole de club, propuse de Reactor Cluj, Teatrul Artemotion şi Impro Patzan Show.
Spectacolele se vor desfăşura în diferite spaţii, precum Sala Mare a Teatrului Regina Maria, Casa de Cultură a Sindicatelor, Moara Răsărit, Sala Arcadia, Scena Mobilă, Clubul de la Muzeul Iosif Vulcan, Crown Pub şi Kosher Wine, Coffee & Jazz. Biletele s-au pus în vânzare la agenţia Teatrului şi pe biletmaster.ro.
PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI
Sâmbătă, 19 septembrie
21.00 – Scena Mobilă din Piața Regele Ferdinand – LEONCE ȘI LENA (un scenariu de Mihai Măniuțiu și Ada Milea, regia artistică Mihai Măniuțiu), Teatrul Regina Maria, Oradea
Duminică, 20 septembrie
19.00 – Sala Mare – LIVADA DE VIȘINI (de A.P. Cehov, regia artistică Alexandru Dabija), Teatrul Regina Maria, Oradea – PREMIERĂ
Luni, 21 septembrie
17.00 – Sala Studio Arcadia - CUM SCRIEM PENTRU ȘI DESPRE TEATRU WORKSHOP INTERACTIV – EXERCIȚII, DISCUȚII, PĂRERI – susținut de lector dr. Raluca Sas-Marinescu, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
19.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor – APROAPE DE TINE, ÎNCĂ! (de John Cariani, regia artistică Antonella Cornici), Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad
Marți, 22 septembrie
10.00 – Sala Arcadia – POVEȘTI POPULARE RUSEȘTI (un spectacol de Igor Lungu), Teatrul Regina Maria, Oradea
19.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă) – CONTRA DEMOCRAȚIEI (de Esteve Soler, regia artistică Alexandru Dabija), Teatrul Odeon, București
21.00 – Sala Arcadia – HERGHELIA ALBASTRĂ (de Valeriu Butulescu, regia artistică Nicoleta Dănilă), Teatrul I.D. Sîrbu, Petroșani
21.00 – Clubul de la Muzeul Iosif Vulcan – ÎN 4D (de Alexa Băcanu, regia artistică Ovidiu Caița) – Reactor Cluj
Miercuri, 23 septembrie
18.00 – Moara Răsărit – SEARA DE AJUN (de Anthony Neilson, regia artistică Ovidiu Caița), Teatrul Regina Maria, Oradea
19.00 – Sala Mare – GAIȚELE (de Alexandru Kirițescu, regia artistică Alexandru Dabija), Teatrul Odeon, București
20.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă) – EȘTI UN ANIMAL, VISKOVITZ! (de Alessandro Boffa, regia artistică Tudor Lucanu), Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea
21.00 – Scena Mobilă din Piața Regele Ferdinand – ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL HAMLET (un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserții de George Banu și Monique Borie, regia artistică Gavriil Pinte), Teatrul Regina Maria, Oradea
Joi, 24 septembrie
18.00 – Moara Răsărit – VIAȚA TA ÎN 65 DE MINUTE (de Albert Espinosa, regia artistică Ovidiu Caița), Teatrul de Nord Satu Mare
20.00 – Sala Arcadia (spectacol cu publicul pe scenă) – EMIGRANȚII (de Sławomir Mrożek, regia artistică Tudor Lucanu), Teatrul Național Cluj-Napoca
21.00 – Scena Mobilă din Piața Regele Ferdinand – ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA (de Vajda Katalin, regia artistică Andrei Mihalache), Teatrul Regina Maria, Oradea
21.00 – Kosher Wine, Coffee & Jazz – IMPROPATZAN SHOW (spectacol de improvizație teatrală), Impro Patzan
Vineri, 25 septembrie
17.00 – Sala Arcadia – 39 DE TREPTE (după filmul omonim de John Buchan şi Alfred Hitchcock, adaptare de Patrick Barlow după o idee originală de Simon Corble şi Nobby Dimon, regia artistică Gabriela Dumitru), Teatrul Mic, București
21.00 – Crown Pub – APLAUZE PENTRU LENA (de Valentin Nicolau, regia artistică Andrei Mihalache), Teatrul Artemotion, Oradea
Sâmbătă, 26 septembrie
11.00 – Scena Mobilă din Piața Regele Ferdinand – POVEȘTI POPULARE RUSEȘTI (un spectacol de Igor Lungu), Teatrul Regina Maria, Oradea
19.00 – Sala Arcadia – TAINA MĂNĂSTIRII (adaptare după John Pielmeier, regia artistică Marius Oltean), Teatrul de Artă Deva
Duminică, 27 septembrie
19.00 – Sala Mare – OMUL DIN LA MANCHA (un musical de Dale Wasserman, regia artistică Korcsmaros Gyorgy), Teatrul Regina Maria, Oradea – PREMIERĂ