În sala de conferinţe a Primăriei oraşului Săcueni a avut loc, joi, o ultimă dezbatere publică a factorilor implicaţi în proiectul "Construcţie variantă de ocolire Săcueni", o investiţie de peste 8 milioane de euro, finanţată preponderent din fonduri europene, prin POS Transport, şi care va avea ca rezultat final, în numai doi ani, realizarea unei centuri rutiere ocolitoare, ce va scoate traficul intens din localitate.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), prin şeful secţiei Drumuri Naţionale, Ioan Corneliu Piţurcă, ai consultanţilor Ventra Project Management din Timişoara şi Utiber Kozuti Beruhazo din Ungaria, ai Consiliului Judeţean Bihor şi ai Primăriei gazdă, precum şi ai antreprenorului care a câştigat licitaţia privind executarea lucrării: firma Idecon SAU Zaragoza, din Spania.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 32 milioane de lei, fără TVA, din care contribuţia Uniunii Europene este de 85% iar cea a Guvernului României de 15%. Data demarării lucrărilor este 15 martie 2013, iar cea preconizată pentru finalizarea investiţiei 15 martie 2015, perioada de garanţie fiind stabilită la doi ani.

Potrivit vorbitorilor, centura oraşului Săcueni era o necesitate, ca urmare a creşterii traficului de vehicule grele ce străbat Drumul Naţional 19 şi produc un nivel ridicat de noxe şi zgomot, precum şi vibraţii ce afectează clădirile situate de-a lungul traseului din localitate. Specialiştii afirmă că prin devierea traficului în afara localităţii, va creşte viteza de deplasare a vehiculelor, asigurându-se totodată preluarea traficului de trazit de pe celelalte drumuri care converg către Săcueni. Centura va avea o lungime de 7,62 kilometri.

Cu ocazia întâlnirii de joi, au fost stabilite mai multe elemente tehnice, precum locurile unde va avea loc organizarea de şantier, competenţele, atribuţiile şi contribuţiile fiecăruia dintre factorii implicaţi, la nivel de mici detalii.

Discuţiile au avut un caracter constructiv, tonul fiind destins de primarul Beres Csaba, care, la un moment dat, a dat frâu nerăbării şi i-a apostrofat glumeţ pe constructorii prezenţi: "Bine, bine, după cum văd că stau lucrurile, de mâine vă apucaţi serios de treabă, să aduceţi utilajele, oamenii şi îi daţi bătaie. La muncă!". Timp frumos să fie...

Viorel Orbai