Debarcarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului a deschis competiţia pentru poziţia a doua în stat, revendicată de opoziţie, dar râvnită şi de putere. PDL a anunţat din start că doreşte să-şi impună candidatul. Însă, pentru a avea câştig de cauză la vot, democrat-liberalii trebuie să obţină susţinerea întregii coaliţii guvernamentale.

Iniţial lideri ai PDL vehiculau pentru această funcţie nume precum cele ale bihorenilor Vasile Blaga şi Petru Filip, dar şi Radu Berceanu, Anca Boagiu şi Mihai Stănişoară. "Astăzi am stabilit la nivelul liderilor PDL că varianta pe care o propunem este Vasile Blaga. Cu această variantă mergem mâine în coaliţie", a anunţat duminică seară prim vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde, citat de Mediafax.

Pe de altă parte, şi UDMR ţine cu tot dinadinsul să îşi impună propriul candidat, fără ca vreun nume să fie deocamdată vehiculat.

După cum se ştie, din partea opoziţiei există doar un candidat, Titus Corlăţean, susţinut atât de PSD - care revendică funcţia de preşedinte al Senatului, cu argumentul că acest post îi revine pe toată durata actualei legislaturi -, cât şi de partenerii din USL, respectiv PNL şi PC. Deşi USL susţine că, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale din 2005, PSD este singurul îndreptăţit să aibă candidat la şefia Senatului, opoziţia nu are suficiente voturi pentru a-şi impune punctul de vedere.

După plecarea lui Geoană, până luni, la alegeri, funcţia de preşedinte interimar al Senatului este ocupată de fostul preşedinte al PDL Bihor, Petru Filip. "Deocamdată fac o înlocuire. Biroul meu rămâne cel de vicepreşedinte", a spus Petru Filip. Întrebat dacă ar fi tentat să devină preşedintele Senatului, Filip a afirmat: "Ai fi fariseu să nu spui ca om politic că nu ţi-ai dori să fii într-o funcţie reprezentativă. Fără discuţie! Dar e o decizie politică, pe care alţii o iau. O privesc ca pe o realitate, pe care trebuie să o iei ca atare".

Stabilirea candidaţilor ţine de bucătăria partidelor şi de alianţele în care se află acestea. Odată cu desemnarea acestora, bătălia se mută în Senat şi, mai departe, probabil că va fi prelungită prin sesizarea Curţii Constituţionale. De altfel, la CC se află deja sesizarea făcută de Mirceta Geoană care contestă hotărârea de revocare a sa din funcţie. Oricum, partidele nu au de gând să aştepte răspunsul Curţii la această sesizare, astfel că dorinţa tuturor este de a alege un nou şef la Senat cât mai repede, adică luni după-amiază, scrie Mediafax.

Având în vedere însă poziţiile combatanţilor, se aşteaptă ca primul punct al plenului de luni al Senatului să fie "scandalul", intrat deja în tradiţia şedinţelor acestui for legislativ - opoziţia va contesta dreptul puterii de a avea candidat, coaliţia va susţine contrariul. Dacă partidele din coaliţie vor fi ajuns la un acord până atunci şi vor susţine un singur candidat, cele câteva voturi pe care le au în plus faţă de opoziţie le vor putea permite să se impună în final, indiferent pe câte voci vor încerca PSD şi PNL să se opună.

Ceea ce poate face opoziţia în ultimă instanţă este doar să tragă de timp prin intervenţii repetate "pe procedură" şi cereri de pauze de consultări. Inevitabil însă, se va ajunge şi la vot - luni pe seară sau în altă zi. Dacă puterea îşi va impune candidatul, USL mai are opţiunea atât de uzitată în orice circumstanţă de a face apel la Curtea Constituţională. Iar de aici noi scenarii sunt posibile.