Oradea se pregătește să devină, din nou, capitala jazzului. Între 14 și 16 noiembrie, Filarmonica de Stat și Sinagoga Neologă Sion vor găzdui cea de-a șasea ediție a ORA Jazz Festival, un eveniment care aduce pe scenele orașului artiști din șapte țări, de la Cuba și Italia până la Norvegia și Polonia, și propune, în premieră, activități dedicate copiilor.
Evenimentul, devenit deja o tradiție a lunii noiembrie, va fi construit anul acesta în jurul pianului, instrument care leagă cele trei seri de concerte.
Printre invitați se numără muzicieni consacrați ai scenei internaționale, precum Omar Sosa din Cuba, Paolo Fresu din Italia, Søren Bebe din Danemarca, Sebastian Studnitzky din Germania și David Bergmüller din Austria.
Festivalul va debuta vineri, 14 noiembrie, la Filarmonica de Stat Oradea, cu formația poloneză Unleashed Cooperation, urmată de Søren Bebe Trio, grup condus de pianistul danez Søren Bebe, considerat una dintre vocile importante ale scenei europene de jazz contemporan.
Sâmbătă, pe aceeași scenă, va cânta chitaristul norvegian Karl Bjorå, un nume activ pe scena scandinavă de muzică improvizată, iar de la ora 20:30 vor performa Paolo Fresu & Omar Sosa, duo-ul italo-cubanez cunoscut pentru colaborarea de peste un deceniu și pentru proiectul recent FOOD, care combină jazzul cu influențe mediteraneene și afro-cubaneze.
Duminică, 16 noiembrie, festivalul se mută la Sinagoga Neologă Sion, unde publicul îl va putea asculta pe austriacul David Bergmüller, într-un recital care readuce în atenție sunetele baroce ale lăutei, urmat de muzicianul german Sebastian Studnitzky, multipremiat trompetist și pianist, apreciat pentru stilul său rafinat și abordarea contemporană a jazzului.
Jazz pentru cei mici
O noutate a ediției din acest an este Jazzino – The school inside your festival, o secțiune dedicată copiilor, menită să îi apropie de universul jazzului prin joacă și improvizație. Atelierele vor avea loc sâmbătă, 15 noiembrie, la Sinagoga Sion, de la ora 10 pentru elevii din clasele primare și de la ora 12 pentru cei de gimnaziu.
Participarea este gratuită, în limita a 15 locuri per grupă, iar copiii vor putea experimenta instrumente reale, de la chitare și clape, până la tobe și tamburine.
"La Jazzino, copiii sunt invitați să descopere muzica prin joacă, curiozitate și improvizație. De la chitare și clape, până la tobe, bongo sau tamburină, fiecare copil va putea explora instrumente reale și se va bucura de ritmuri care se nasc din imaginație", au transmis organizatorii.
Biletele pentru concerte pot fi cumpărate online, la prețul de 210 de lei pentru abonamentul valabil pe toată durata festivalului sau 80 de lei pentru o singură zi.
Înscrierile la atelierele Jazzino se fac printr-un formular disponibil pe pagina oficială a evenimentului. Potrivit organizatorilor, locurile pentru elevii din clasele primare au fost deja ocupate, însă mai sunt disponibile pentru grupele de gimnaziu.
ORA Jazz Festival este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, cu sprijinul Primăriei Oradea și Visit Oradea.
Programul Oradea Jazz Festival 2025
Vineri, 14 noiembrie – Filarmonica de Stat Oradea
19:00 – Unleashed Cooperation (Polonia)
20:30 – Søren Bebe Trio (Danemarca / Suedia / Norvegia)
Sâmbătă, 15 noiembrie – Filarmonica de Stat Oradea
19:00 – Karl Bjorå (Norvegia / Italia / Suedia)
20:30 – Paolo Fresu & Omar Sosa – FOOD (Italia / Cuba)
Duminică, 16 noiembrie – Sinagoga Neologă Sion
19:00 – David Bergmüller – Rediscovering the Lute (Austria)
20:30 – Sebastian Studnitzky – Solo (Germania)