După ce şi-a încheiat evoluţia din sezonul regulat, echipa orădeană de baschet masculin CSM îşi îndreaptă acum atenţia asupra fazei play-off. Fiindcă a încheiat sezonul regulat pe locul II, formaţia orădeană va disputa jocurile din primul tur al play-off-ului în compania echipei de pe locul VII, care este U Mobitelco Cluj Napoca.
Astfel, elevii antrenorului Cristian Achim se confruntă din nou cu clujenii, după ce în actualul sezon s-au mai întâlnit de patru ori: de două ori în campionat şi de două ori în cupă.
Dacă primele două jocuri (unul în campionat şi unul în cupă), în toamna anului trecut, au fost adjudecate de bihoreni, în schimb ultimele două (în cupă, respectiv în campionat), disputate în 2013 au fost cedate de CSM. Este drept, între timp echipa clujeană s-a schimbat mult în bine şi, după cum a arătat-o şi în jocul din etapa a XXIX-a, este o echipă serioasă, valoroasă şi cu pretenţii.
În atari condiţii, meciurile cu U Mobitelco din primul tur al play-off-ului se anunţă foarte dificile pentru orădeni.
Primele două confruntări dintre cele două combatante se dispută în acest week-end la Oradea, sâmbătă şi duminică, ambele cu începere de la ora 16.30, în Arena "Antonio Alexe". Următoarele două vor avea loc o săptămână mai târziu la Cluj Napoca, iar al cincilea, dacă va mai fi nevoie, din nou la Oradea. Sistemul de desfăşurare al turului este "trei victorii din cinci meciuri".
Dacă echipa clujeană vine după final four-ul Cupei României, în schimb CSM Oradea a avut parte de o perioadă de două săptămâni de pauză, prilej cu care a efectuat o încărcare din punct de vedere fizic.
Elevii antrenorului Cristian Achim pot fi astfel mai proaspeţi în aceste confruntări, de sâmbătă şi duminică, însă rămâne de văzut dacă a fost bine că nu au jucat week-endul trecut.
Meciurile din play-off au o încărcătură în plus faţă de cele din sezonul regulat, aici orice victorie sau înfrângere putând conta foarte mult, fiindcă sistemul este eliminatoriu.
Ideal ar fi ca orădenii să se impună în jocurile de pe teren propriu, de sâmbătă şi duminică, şi apoi la 2-0 la întâlnirile directe, ar aborda mai relaxaţi partidele de la Cluj. În cazul în care la Oradea U Mobitelco se impune măcar într-un joc din cele două, situaţia se complică foarte mult.
"Se porneşte de la zero şi trebuie să luptăm pentru victorii. În fond, nu trebuie să avem niciun fel de complexe, avem două victorii în acest sezon în faţa lui U Mobitelco. Starea de spirit şi tonusul jucătorilor sunt foarte bune. Cu toţii sunt decişi să se bată pentru victorii. Jucăm pe terenul propriu şi cu ajutorul publicului nostru, sperăm să câştigăm ambele partide. Nu trebuie să ne gândim la meciul din penultima etapă, când clujenii ne-au învins. De data aceasta suntem în play-off, iar datele problemei sunt acum schimbate", a declarat managerul echipei orădene Şerban Sere.
Meciurile dintre CSM Oradea şi U Mobitelco Cluj, de sâmbătă şi duminică, de la Arena "Antonio Alexe", programate cu începere de la ora 16.15, vor fi televizate pe DigiSport şi Digi 24 Oradea.
Primul meci, de sâmbătă, va fi arbitrat de Laurenţiu Grigoraş, Alin Mircea Faur şi Sorin Drugău, iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet a fost desemnat Marius Marinescu.
Jocul al doilea, de duminică, va fi oficiat însă de o brigadă alcătuită din Marius Ciulin, Ciprian Stoica şi Laszlo Bukuresti. Comisar FRB a fost desemnat, în schimb, Radu Bucerzan.