Tribunalul București a decis, definitiv, ca dosarul în care fostul candidat la Președinție Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară să ajungă la judecată.
Georgescu, față de care a fost prelungită măsura controlului judiciar, mai are un dosar penal, mult mai grav, pentru complicitate la tentativă de lovitură de stat.
După 7 luni
Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de către Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată.
Procurorii îi impută în acest dosar, potrivit g4media.ro, mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii prin palingeneză - crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente; necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces; glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi; ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin; cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.
Prima instanță care a decis că procesul lui Călin Georgescu poate să înceapă - constatând că rechizitoriul procurorilor a fost întocmit în mod legal - a fost Judecătoria Sectorului 1 București, decizia fiind confirmată luni și de Tribunalul București după ce, vinerea trecută, a fost necesară întrunirea unui complet de divergență. Atunci, cei doi judecători nu s-au putut pune de acord privind începerea procesului, având opinii diferite, astfel încât cauza a fost repusă pe rol și rejudecată luni, în complet de trei judecători, pentru a exista o majoritate de opinii.
În numele „libertății de exprimare”
Încă de la început, Georgescu a contestat acuzarea sa, subliniază hotnews.ro, afirmând că este „liber să spună orice”, invocând libertatea de exprimare.
„În momentul în care trădarea independenței justiției este anulată lucrurile cad în derizoriu, pentru că nu poți să dai legi ca să limitezi libertatea de exprimare. Nu poți să dai legi pentru așa ceva. Pentru că libertatea de exprimare este definiția democrației adevărate. Și orice atentat la libertatea de exprimare este o treaptă către dictatură. De aceea constat și spun că tot ceea ce mi se întâmplă și toate acuzațiile aduse mie legate de libertatea de exprimare - care, atenție, înseamnă că ești liber să spui orice, chiar și adevărul, iar în această situație libertatea de exprimare ne-a fost anulată - nu este doar o umilință la adresa mea, ci este o umilință la adresa poporului român”, a declarat Georgescu în toamna anului trecut.
La începutul acestei luni, el a susținut, de asemenea, că „sistemul vrea să-l doboare” prin acest proces. „Sistemul încearcă să mă doboare şi probabil că va înregistra astăzi un succes efemer. Nicolae Iorga spunea aşa: sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă. Eu spun în felul următor: oamenii fericiţi nu-şi pierd timpul rănindu-i pe alţii. Răul vine de la cei nefericiţi, frustraţi, mediocri şi, în mod special, invidioşi. Adică clasa politică. (…) Am următorul mesaj: Nu cedez. Mă puteţi judeca, voi, pentru că eu nu vreau să-l supăr pe Dumnezeu. Şi mai e ceva. Prefer o zi lup, decât o viaţă jigodie”, a spus Georgescu, în ovațiile susţinătorilor strânși pe 2 februarie la intrarea în Tribunalul București.
Încă un dosar
Călin Georgescu a mai fost trimis în judecată, în toamna anului trecut, și într-un al doilea dosar, în care este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, adică tentativă de lovitură de stat, precum și pentru comunicare de informații false.
Acest dosar se află în cameră preliminară la Curtea de Apel București, cu termen pe 11 februarie. Alături de el, în acest dosar sunt inculpați și Horațiu Potra, aflat în arest preventiv, precum și 20 de mercenari ai acestuia.
Procurorii Parchetului General îi acuză pe Georgescu și pe ceilalți suspecți că, imediat după decizia de anulare a turului doi a alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, de către Curtea Constituțională, au pus la cale acțiuni violente, de destabilizare a ordinii constituționale, printr-un grup paramilitar de 21 de persoane înarmate, care urmau să declanșeze proteste violente în București.
Mercenarii lui Potra au fost însă deconspirați printr-un apel la 112, astfel că în noaptea de 7 spre 8 decembrie mai multe filtre de poliție au reușit să oprească în trafic cele 7 mașini cu interlopi, pe raza mai multor localități din județele Ilfov, Dâmbovița, dar și în București.