Nereparat niciodată în ultimele trei decenii și ciuruit de basculantele grele care transportă materiale pentru construirea Autostrăzii Transilvania, drumul național DN 19B intră, în sfârșit, în reabilitare. Deși acesta însumează în Bihor mai puțin de 21 kilometri, reparațiile capitale se vor desfășura în trei etape.

Potrivit unui comunicat dat publicității vineri de Prefectura Bihor, pentru primul sector, în lungime de 8,91 kilometri, între municipiul Marghita (km 20+150) și localitatea Margine (km 29+060), a fost obținută autorizația de construire, iar până la finalul lunii martie, dacă nu vor fi depuse contestații, va fi semnat contractul cu firma care a câștigat licitația lansată în acest scop, în luna septembrie a anului trecut, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În ce privește cei 7,44 kilometri ai celui de-al doilea sector, între Margine (km 29+060) și Suplacu de Barcău (36+500), a fost finalizat proiectul tehnic de către Departamentul de Proiectare al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj, iar CNAIR va licita lucrarea până la data de 15 martie.

Ultimul sector, în lungime de 4,5 kilometri, dintre Suplacu de Barcău (km 36+500) și limita cu județul Sălaj (km 41+00), se află încă în faza de proiectare.

Prefectura Bihor arată că etapizarea lucrărilor de reabilitare în trei sectoare a fost decisă deoarece pe primul sector, cel dintre Marghita și Margine, a trebuit prioritizat având în vedere valorile de trafic mai ridicate, dar și necesitatea reabilitării celor două poduri din Suplacu de Barcău înaintea reabilitării părții carosabile pe sectorul 3.

Pe de altă parte, Prefectura precizează că lucrările de reabilitare nu au fost începute mai devreme din cauza transportului de agregate pentru construirea autostrăzii, estimat a se finaliza în luna aprilie.

„Doar luna viitoare se preconizează încheierea transporturilor de materiale pentru sectorul de autostradă dintre Suplacu de Barcău și Nușfalău, pe teritoriul județului Sălaj. Este vorba despre sute de mii de metri cubi de pietriș și nisip, pentru care transportarea trebuie finalizată în aprilie”, a explicat, pentru BIHOREANUL, și directorul Secției Drumuri Naționale Oradea, Traian Bulzan.

În prezent, muncitorii SDN Oradea intervin pe toți cei 20,5 km ai DN 19B din Marghita până la limita cu județul Sălaj doar pentru remedierea degradărilor accentuate, pe drum fiind montate indicatoare ce avertizează că se fac lucrări.

Reabilitarea pe primul sector va începe la finele lunii martie, termenul de finalizare fiind de 10 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

De notat că în județul Bihor mai rămâne o singură șosea națională nereabilitată, DN 1P, de importanță secundară, între Uileacu de Criș și Spinuș, însumând 20 de kilometri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!