Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, face un apel la înţelegerea şoferilor bihoreni care urmează să circule pe drumurile judeţene în săptămânile următoare.

"Începem campania de reparaţii şi vom avea lucrări pe toate drumurile din judeţ care sunt administrate de Consiliul Judeţean. Ne cerem scuze şoferilor, dar va trebui să înţeleagă că, în aceste condiţii, vor fi restricţii de circulaţie în tot judeţul", a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean.

Ţîrle a mai anunţat că a trimis, marţi, o adresă către Ministerul Transporturilor, în care atrage atenţia asupra stării dezastruoase a drumurilor naţionale din judeţul Bihor.

"Mulţi bihoreni mă întreabă de ce nu facem reparaţii şi la drumurile naţionale, fără să ştie că acestea nu sunt în administrarea Consiliului Judeţean. Sper ca demersul meu, de semnalare a situaţiei drumurilor naţionale, în special a DN 76 (Oradea-Ştei), să fie susţinut şi de ministrul Vasile Blaga, care în weekend a circulat pe acest drum şi a putut observa că este aproape impracticabil", a afirmat preşedintele CJ Bihor.