Responsabil şi cu lucrările de toaletări şi tăieri de arbori din municipiu, operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service recomandă orădenilor să solicite în această perioadă Primăriei toaletarea arborilor din oraş.

Activitate specifică primăverii, toaletarea arborilor se face doar în baza avizului inspectorilor Primăriei Oradea, care înainte de a parafa actul, ies în teren pentru a afla dacă crengile incriminate trebuie într-adevăr tăiate ori dacă un pom trebuie sau nu tăiat.

Cei care solicită lucrări de tăieri de arbori trebuie să ştie, însă, că potrivit regulamentului de spaţii verzi al oraşului, pentru fiecare arbore se plantează alţi 5 în loc.

Chetuiala plantării este suportată în întregime de cel care solicită tăierea pomului. În plus, fiecare copac care va fi plantat va avea cel puţin 4 metri înălţime, să fie prevăzut cu un balot de pământ care să hrănească rădăcina până la prindere în locul de transplantare, să aibă o circumferinţă de minim 12 cm, tulpina dreaptă şi nedeteriorată, şi să nu aibă nicio ramură ruptă.