Incident dramatic, vineri dimineaţa, la Spitalul din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, unde instalația de oxigen s-a golit complet. Pacienţii Covid dependenţi de oxigen au fost conectaţi la butelii, iar cei în stare gravă de la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă au fost transferaţi la alte spitale din apropiere. Trei pacienți cu Covid internați în stare gravă la ATI au decedat. 

Autorităţile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.  

Fără oxigen 

În unitatea spitalicească din Târgul Cărbuneşti, spital suport Covid, sunt internaţi 152 de pacienţi bolnavi de Covid-19. Dintre aceştia 80 sunt dependenţi de oxigen, notează Adevarul.ro.

Instalaţia de oxigen s-a golit de dimineaţă, înainte de ora 7. Inițial autoritățile gorjene au transmis că instalația s-a defectat, dar conform noilor date apărute în spațiul public, instalația a rămas de fapt fără oxigen. 

În acest caz, autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie, iar cadrele medicale au administrat oxigen pacienților prin butelii. În primele zeci de minute au început și transferul unui număr de 15 pacienţi care au fost internaţi în secţia ATI, la alte spitale din judeţ, dar a fost solicitat sprijin şi în judeţele învecinate.

În tot acest timp, trei persoane aflate în stare gravă au decedat.

Alimentare întreruptă

Ministerul Sănătăţii a fost anunţat că este vorba despre o defecţiune la instalaţia de oxigen. 

"S-a declanşat planul roşu pentru trimiterea de ambulanţe şi de butelii de oxigen. Este o defecţiune a stocatorului de oxigen. Noi aşteptăm ca firma să vină să repare foarte rapid. Motivele de defecţiune nu le ştiu, judeţul a acţionat foarte bine, inspectoratul a mobilizat și judeţele limitrofe", a declarat inițial şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, pentru Digi24.

Ulterior, managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti, Constantin Târziu, a declarat pentru News.ro că alimentarea cu oxigen s-a întrerupt la ora 6.35: "La ora 6.35 s-a întrerupt alimentarea cu oxigen pe secţie. Atunci am luat legătura cu toate secţiile şi am văzut că în toate era întreruptă alimentarea cu oxigen. Aveam pregătite, dar nu foarte multe, butelii de oxigen. Am sunat la DSU, la Ambulanţă pentru a ne ajuta cu butelii de oxigen", a explicat Constantin Târziu.   

El a menţionat că în secţia ATI erau 15 pacienţi: "Din aceștia,12 au fost transferaţi la Spitalul Judeţean, 2 decedaţi (n.r. - ulterior a decedat şi o a treia persoană), dar nu pot spune 100% în momentul de faţă dacă decesul lor e din cauza lipsei de oxigen din momentul respectiv, unul a rămas intubat la noi şi încă cinci pacienţi, care aveau nevoie de oxigen, au fost transferaţi la Spitalul Rovinari. Între timp am făcut rost de 70 de butelii de oxigen", a mai transmis managerul spitalului. 

Cercetări pentru ucidere din culpă

Acesta mai susţine că nu au mai fost niciodată probleme cu instalaţia de oxigen: "Nu ştiu de ce s-a întâmplat asta pentru că niciodată nu am avut probleme cu el, înainte de valul 4 am mărit numărul gurilor de oxigen. Stocatorul nu era vechi. Poate au fost şi pierderi de oxigen. Aveam pe cei de la ISU care controlează din trei în trei ore concentraţia şi ne-au spus că în acele momente cantitatea de oxigen care era în saloane era cam mare. Am căutat să vedem cauza, nu am descoperit nimic", a declarat managerul spitalului.

În jurul orei 10, Inspectoratul de Poliţie Gorj a anunţat că Serviciul de Investigaţii Criminale s-a sesizat, din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, după ce două femei, de 76 şi 55 de ani, ambele din oraşul Rovinari, internate la ATI în Spitalul Târgu-Carbuneşti, au decedat, notează Hotnews.ro. În jurul orei prânzului același site notează că încă un pacient internat în aceeași unitate spitalicească a decedat. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti, urmând a fi înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Între timp instalația a fost umplută cu oxigen de firma de mentenanță și funcționează din nou.